Mini campionat mondial de baschet 3x3 la Bucureşti. Meciurile au loc în acest weekend, iar premiile sunt consistente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un adevărat mini campionat mondial, cu 24 de echipe din 18 ţări, de pe trei continente, va avea loc în acest weekend în Capitală.

Cele mai bune echipe de baschet 3x3 din lume, atât la masculin cât şi la feminin vor fi prezente la Bucureşti într-un super eveniment organizat de către Sport Arena Streetball în ParkLake Shopping Center, în zilele de 10 şi 11 august. 

Naţionala feminină a României, calificată la Campionatul European şi locul şapte la ultima ediţie a Mondialelor va avea o companie extrem de selectă în turneul 3x3 Women Series de la Bucureşti, competiţie dedicată echipelor naţionale. 

Franţa, medaliată cu bronz la ultimele Campionate Mondiale şi campioana europeană din 2018, titlu cucerit chiar la Bucureşti sau forţe precum Spania, Rusia Cehia şi Canada vor fi prezente în turneul feminin de la ParkLake Shopping Center.
Cea mai bună echipă de baschet 3x3 din circuitul mondial profesionist masculin, Novi Sad, revine la Bucureşti în încercarea de a-şi lua revanşa în faţa marilor rivali din Riga, campioni ai ultimelor două ediţii ale Raiffeisen Bank Bucharest Challenger.

Premii de 32.000 de dolari

În total cinci echipe din Top 10 din FIBA 3x3 World Tour vor fi prezente la Bucureşti, unde competiţia se anunţă acerbă, cu echipe din SUA, Canada, Porto Rico, Filipine şi Arabia Saudită şi şapte reprezentante ale bătrânului continent.
Ambele finaliste ale turneului masculin se vor califica în circuitul mondial FIBA 3x3 World Tour iar valoarea totală a premiilor în bani este de 32.000 de dolari, câştigătoarea urmând să încaseze 15.000 de dolari.

Fiul unei legende NBA va juca la Bucureşti

Americanul Canyon Barry, campion mondial la 3x3 în 2019 şi fiul legendarului jucător din NBA Rick Barry va fi prezent la turneul de la Bucureşti, unde va juca pentru echipa Colorado City. Barry provine dintr-o familie de baschetbalişti, toţi cei patru fraţi ai săi fiind de asemenea foşti sau actuali jucători profesionişti.
Evenimentul organizat în ParkLake Shopping Center va oferi, pe lângă electrizantele meciuri de baschet şi o serie de momente de entertainment, concursuri cu premii pentru spectatori, un meci al vedetelor şi multe alte surprize.
Majoretele Dracula’s Girls au pregătit pentru toţi pasionaţii de dans un flash-mob, care va fi organizat duminică, 11 august, în a doua parte a zilei. Primii 50 de participanţi care vor veni să danseze alături de fete vor fi premiaţi cu un tricou. Coregrafia momentului se găseşte aici – https://youtu.be/IjhVKikAUo0 - şi este realizată pe melodia “3la3” compusă de Junkyard şi Electric Brother, imnul oficial Sport Arena Streetball.

Meciurile din faza grupelor vor avea loc sâmbătă, în intervalul 10.00 – 21.00. Duminică au loc meciurile eliminatorii, începând cu ora 13.00. Finalele sunt programate la ora 20.00.

Echipe Raiffeisen Bank Bucharest Challenger

Edmonton - Canada
NY Harlem - SUA
Princeton - SUA
Ralja Intglactic - Serbia
Rotterdam Open Run Olanda
Tbilisi Old Eagles - Georgia
Novi Sad  - Serbia
Jeddah  - Arabia Saudita
Riga - Letonia
Balanga Chooks  -Filipine
Split Statist - Croatia
Bar - Muntenegru
Bucharest Autohtonii - Romania
Colorado City  - SUA
San Juan  - Porto Rico
Kochenevo- Rusia

Echipe 3x3 Women Series Bucharest

Canada
Cehia
Franta
Italia
Polonia
Romania
Rusia
Spania

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete