Mihai Stoica: „O repriză de excepţie pentru titlul 24”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Stoica a fost foarte încântat de evoluţia steliştilor în meciul cu CSMS Iaşi FOTO Adrian Pogîngeanu

Managerul Stelei, Mihai Stoica, a postat pe Facebook un mesaj în care se arată satisfăcut de prestaţia echipei roş-albastre în partida cu CSMS Iaşi din etapa a 25-a a campionatului, transmiţându-le suporterilor că aşteptarea pentru titlul cu numărul 24 se apropie de sfârşit.

Mihai Stoica a făcut deopotrivă calculul pentru câte puncte mai are nevoie Steaua pentru a deveni matematic campioană. „Asta se întâmplă când Steaua e condusă, chiar dacă la pauză sunt trei schimbări făcute. Asta se întâmplă când Steaua joacă pentru 8.000 de suporteri fanatici, care ajung acasă duminică după miezul nopţii mai uzi decât supravieţuitorii de pe Titanic.

Asta se întâmplă cănd 11 războinici joacă pentru cei doi camarazi ajunşi la urgenţe, PAUL PÎRVULESCU şi RAUL RUSESCU, primul cu hemoragie internă, al doilea cu plagă deschisă la cap. Fără sacrificiul lor, probabil că data de azi, 08 aprilie 2013, nu ne-ar fi îndemnat să ne gândim că, adunând cele trei numere, suma rezultată va fi obsesia steliştilor în sezonul viitor. Încă patru victorii şi suntem matematic campioni (merg şi trei victorii şi două egaluri, problema e ca la intrarea gladiatorilor în arenă, egalul nu mai e opţiune”, a scris Mihai Stoica pe Facebook.

Mihai Stoica: Paul (n.r. Pîrvulescu) e înca în spital, dar se simte foarte bine, Raul "Scarface" Rusescu încă doarme, are meci duminică împotriva ălora care au depăşit în clasament campioana en titre şi se menţin la 26 puncte de noi (n.r. Rapid), când mai sunt 27 puncte puse în joc.
Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG