Michel Platini şi Sepp Blatter vor fi judecaţi pentru fraudă, în Elveţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al UEFA, Michel Platini, şi fostul preşedinte al FIFA, Sepp Blatter, vor fi judecaţi, între 8 şi 22 iunie, în Elveţia, pentru fraudă în dosarul plăţilor suspecte care i-au obligat să părsească fotbalul, în 2015, a anunţat, marţi, Tribunalul Penal Federal elveţian

Cei doi foşti conducători, care sunt de asemenea acuzaţi de management defectuos, abuz de încredere şi fals, sunt suspectaţi că au "făcut în mod ilegal, în detrimentul FIFA, o plată de două milioane de franci elveţieni" (1,8 milioane de euro) "în favoarea lui Michel Platini", a precizat tribunalul cu sediul la Bellinzona, preluat de news.ro.

Triplul câştigător al Balonului de Aur l-a consiliat pe Sepp Blatter între 1998 şi 2002, în timpul primului mandat al elveţianului în fruntea FIFA. Contractul scris, încheiat în 1999, prevedea o remuneraţie anuală de 300.000 de franci elveţieni, "facturată de Platini şi plătită integral de Fifa", a reamintit, la începutul lunii noiembrie, Parchetul elveţian. 

Cu toate acestea, în 2011, "la mai bine de opt ani de la încheierea activităţii sale de consilier", fostul căpitan al echipei naţionale a Franţei "a reclamat o datorie de două milioane de franci elveţieni", plătită de forul internaţional "cu ajutorul" lui Sepp Blatter, şi considerată "nefondată" de către procuratură.

Cei doi au insistat încă de la începutul investigaţiei că au convenit verbal asupra unui salariu anual de un milion de franci elveţieni pentru această activitate de consiliere, dar că finanţele FIFA de la acea vreme nu permiteau plata lui Michel Platini, astfel că, susţin ei, pur şi simplu au plătit cu întârziere diferenţa.

Frauda simplă se pedepseşte cu cinci ani de închisoare "sau cu o sancţiune pecuniară", conform legislaţiei elveţiene.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică