Mesajul de adio al lui Sven-Göran Eriksson, fostul antrenor al Angliei, care suferă de o boală incurabilă: „Apreciez lucrurile mărunte mult mai mult decât înainte”

Fostul antrenor de fotbal al Angliei, Sven-Göran Eriksson, își ia rămas-bun de la lume. El suferă de cancer pancreatic și se apropie de sfârșitul vieții.

În ianuarie 2024, Sven Eriksson a anunțat că mai are cel mult un an de trăit. Este dornic să vorbească. Dar vrea să o facă în stilul său - calm, măsurat, fără drame. „Am avut mult de-a face cu presa în multe țări, dar mai ales în Anglia. Așa că de ce să nu spun adevărul meu? Ceea ce cred eu că este adevărul”, spune marele fost antrenor, într-un interviu pentru The Guardian.

Eriksson a fost primul manager străin al Angliei. Purta costume impecabil călcate pe linia de margine și rareori arăta emoții. În timp ce alți manageri făceau crize de furie, loveau sticle cu apă sau aplaudau ironic arbitrii, Eriksson stătea în tăcere și privea. Ar fi putut la fel de bine să mediteze, decât să conducă o echipă de fotbal.

„Dar Eriksson ne-a surprins și pe noi. A fost un Casanova pe tăcute. De fapt, nici măcar pe ascuns. A sosit în Anglia împreună cu partenera sa, Nancy Dell'Olio, o avocată și mondenă plină de farmec, mai mare decât viața”, scriu jurnaliștii de la The Guardian. 

Astăzi locuiește în Sunne, în Värmland, Suedia, unde s-a născut. Casa lui Eriksson are vedere la magnificul lac Fryken. Värmland este un ținut rural și izolat, iar puțini oameni pleacă așa cum a făcut el când era tânăr. 

Fața fostului antrenor este umflată de la tratamentul pe care îl primește. „Astăzi sunt bine”, a declarat Eriksson pentru The Guardian. A făcut chimioterapie în ultimele trei zile, iar asta îi prelungește viața. Eriksson este hotărât să profite la maximum de ultimele sale zile. A scris și o carte, „A Beautiful Game”, care urmează să apară în noiembrie, în timp ce Amazon Prime va lansa un film despre viața lui în câteva săptămâni. 

Ce spune despre actuala echipă a Angliei

Eriksson crede că actuala echipă a Angliei ar putea fi cea mai bună din toate timpurile, ceea ce nu e puțin spus, având în vedere că jucătorii săi erau cunoscuți drept "generația de aur". Dar, spune el, există încă ceva care îi ține pe loc.

„Este la fel pentru Anglia tot timpul. Îmi pare foarte, foarte rău să spun asta. Am avut o echipă bună, anul acesta în Europa ai avut o echipă extrem de bună, cei mai buni jucători din tot turneul, dar în final lipsește ceva. Nu știu ce este”, spune acesta.

Anglia lui Eriksson era o echipă plină de vedete. David Beckham, Steven Gerrard, Frank Lampard, Paul Scholes - și asta doar la mijlocul terenului. El a avut o problemă similară cu cea a lui Southgate: prea mulți jucători extraordinari și nu știa cum să îi unească.

Dar jucătorilor le plăcea să lucreze cu el. În film, Beckham, căpitanul său, spune: „L-am iubit din prima zi. Îi proteja pe jucători și îi trata cu respect”. A rămas apropiat de Beckham? „Da. Îmi trimite mesaje în care mă întreabă ce mai fac”.

Eriksson, în vârstă de 76 de ani, a crescut uitându-se la fotbal împreună cu tatăl său. Sven-senior era șofer de autobuz, iar mama lui, Ulla, lucra într-un magazin de textile. Sven-senior nu a jucat propriu-zis, dar și-a dus fiul la aproape fiecare meci local încă de la vârsta de cinci ani. La 13 ani, Eriksson lucra ca asistent al brutarului în vacanțele sale de vară. Patiserul, Åsen, a antrenat echipa locală din a patra divizie, Torsby IF. 

Apreciază familia mai mult decât o făcea înainte

În prezent o are alături pe Yaniseth, iar copiii vin sâmbătă în vizită. El se luminează la gândul vizitelor din partea vechilor prieteni.

„Așa că apreciez lucrurile mărunte mult mai mult decât înainte. Într-un mod sigur - să mă trezesc și să mă simt bine, să fiu în viață, apreciez asta mult mai mult decât acum un an sau acum 10 ani”, spune marele antrenor.

După zeci de ani de călătorit, Eriksson s-a întors de unde a plecat - privind peste lacul din Värmland, pregătindu-se pentru sfârșit și sperând că poate evita inevitabilul pentru încă puțin timp.

„Singurul lucru pe care îl știm este că toți vom muri mai devreme sau mai târziu.... Să sperăm că mai târziu”, încheie Eriksson.