Meme, desfiinţat de Duckadam: „A încercat să se impună cu forţa!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, a vorbit despre partida câştigată de Steaua cu Oţelul (2-1), dar a atins şi subiectul plecării lui Mihai Stoica.

"Am văzut determinare, dorinţa de victorie a băieţilor, iar până la urmă i-a fost răsplătit în minutul 93. Sper ca prin mobilizarea făcută de Ilie Stan, la meciul de la Vaslui să fie o altă echipă. Antrenorul a stat de vorbă cu fiecare jucător în parte, lucru nemaiîntâlnit până acum la Steaua. Jucătorii trebuie să înţeleagă că fără disciplină nu putem face performanţă. Cred că a fost o alegere bună venirea lui Ilie Stan, care are şcoala lui Anghel Iordănescu.

Levy a fost un om extraordinar, dar i-au lipsit două lucruri, a avut probleme cu comunicarea şi faptul că nu a avut curaj să practice un joc mai ofensiv. S-a supărat pe mine după aceste declaraţii, dar îi urez mult noroc acolo unde va antrena.

Mihai Stoica a avut, în primul mandat la Steaua, conflicte cu mai mulţi oameni din club, iar la reîntoarcerea sa, unii au reuşit să treacă peste ceea ce se întâmplase în trecut, numai că alţii nu au putut.

A încercat prin forţă să-şi impună puterea la Steaua, din punctul ăsta de vedere nu a fost o atmosferă foarte bună. Acum acest lucru se va rezolva odată cu plecarea sa." a declarat Duckadam la sport.ro.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei