Melinda Geiger, cea mai bună jucătoare de la HCM Baia Mare, deşi joacă la Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Handbalista Melinda Geiger a fost declarată cea mai bună jucătoare a echipei HCM Ştiinţa Baia Mare, în anul 2010, deşi s-a transferat la campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea în urmă cu două luni.

Conducerea clubului băimărean a anunţat, sâmbătă, lista celor mai bune cinci handbaliste în anul 2010, pe locul I aflându-se interul dreapta Melinda Geiger. Componentă a naţionalei României, cu care se află la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia, Geiger a ocupat locul I în ierarhia fostului său club datorită performanţelor individuale obţinute până în 5 octombrie, când s-a transferat la Oltchim: cea mai bună jucătoare la Campionatul Mondial Universitar din Ungaria şi locul II în clasamentul golgeterilor (medalie de argint, cu echipa României), câştigarea Cupei Mondiale, cu naţionala, locul 3 în topul golgeterilor Cupei EHF (59 goluri), dar şi în Liga Naţională.

Pe următoarele patru locuri s-au clasat jucătoarele Jenica Rudics, Claudia Cetăţeanu, Carmen Buceschi şi Lavinia Dobromir.

Topul celor mai bune cinci jucătoare ale echipei băimărene este stabilit în urma voturilor membrilor Consiliului Director şi al conducerii tehnice.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete