Medicii francezi susţin că starea de sănătate a lui Schumacher este gravă: fanii au aprins lumânări pentru german

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii francezi au confirmat că starea lui Michael Schumacher este gravă în urma operaţiei pe creier suferite după teribilul accident de schi, din staţiunea montană Merible din Alpii francezi. Potrivit doctorilor, fostul pilot de Formula 1 se află în comă indusă.

UPDATE La ora 13.00, ora României, medicii francezi de la spitalul din Grenoble vor susţine o nouă conferinţă de presă în care vor oferi detalii despre starea de sănătate a lui Schumacher.

O sursă din cadrul anchetatorilor a confirmat pentru AFP informaţia potrivit căreia casca lui Schumacher s-a rupt în două în momentul impactului cu stânca: "Casca lui Schumacher era ruptă şi se vedea mult sânge."

Ediţia electronică a cotidianului german Bild, citată de ProSport, scrie că impactul cu stânca a fost atât de puternic încât casca pe care o purta Schumacher s-a spart, motiv pentru care leziunile suferite de schior au fost foarte grave, fiind descoperite de medici în ambele emisfere ale creierului.

Mulţi fani ai lui Schumacher s-au strâns în faţa spitalului din Grenoble şi au aprins lumănări pentru sănătatea fostului pilot de Formula 1.

FOTO Twitter Bild


"Sunt leziuni difuze la nivel cerebral. A fost o lovitură foarte puternică, a avut noroc cu casca. Dacă n-ar fi avut cască, sigur ar fi murit. Şocul a fost foarte puternic. Are câteva hematoame care trebuie înlăturate. Trebuie să-i asigurăm o cât mai bună oxigenare a creierului. Nu putem da un pronostic în acest moment, e intubat şi se află în comă indusă. Este în stare destul de gravă şi respiră artificial. A fost tratat pentru hipotermie pentru a reduce pe cât posibil leziunile creierului.Nu putem spune care va fi viitorul lui său, el luptă acum pentru viaţa lui" au spus medicii francezi în cadrul unei conferinţe de presă.

Schumacher a suferit un traumatism cranio-cerebral, fiind internat în acest moment la secţia de terapie intensivă a spitalului din Grenoble.

În dimineaţa de luni, medicii francezi l-au operat din nou pe Michael Schumacher. Cotidianul german Bild scrie că doctorii i-au făcut găuri în craniu pentru a-i reduce presiunea intra-craniană şi pentru a-i drena sângele.


Ultimele informaţii oficiale despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher au fost făcute publice duminică seara, atunci când purtătorul de cuvânt al fostului pilot de Formula 1 a declarat presei că acesta a fost operat de medicii francezi şi că se află în comă. Imediat după acest anunţ, presa din întreaga lume a intrat într-o stare febrilă de aşteptare. Mulţi jurnalişti au speculat că viaţa pilotului este pusă în pericol, deşi, în timpul zilei de duminică, atunci când s-a produs accidentul, directorul staţiunii montane a menţionat că accidentul nu a fost chiar atât de grav.

"El a suferit de un traumatism cranian, fiind în comă în momentul în care a ajuns la spital, stare care a necesitat o intervenţie neurochirurgicală de urgenţă", a spus profesorul Chabardes, neurochirurg şi director general adjunct al spitalului unde e internat Schumacher.

Presa britanică anunţă că medicii de la spitalul din Grenoble vor da publicătăţii, la ora 12, ora României, un comunicat de presă despre cum se simte fostul pilot după intervenţia chirurgicală. Până când vor apărarea noi informaţii despre starea lui Schumacher, foarte mulţi piloţi de Formula 1 au postat pe Twitter mesaje de încurajare pentru Schumi.

"Este o seară foarte tristă. Michael, acesta este cel mai important Grand Prix al vieţii sale şi îl vei câştiga. Michael a fost ca un tată pentru mine în Formula 1, a fost (şi va fi) alături de mine în fiecare fază a carierei mele", a scris Sebastian Vettel.

"Mă rog pentru tine, fratele meu!! Şi sper să te faci bine cât mai repede, Michael!", a scris Felipe Massa pe Twitter.

"Toate gândurile noastre sunt pentru Schumi şi familia sa! Sper să te faci bine repede" - Romain Grosjean.

"Gândurile mele sunt alături de Michael Schumacher în această perioadă grea... Michael, mai mult decât oricine, are puterea să treacă peste asta" - Jenson Button.

"Cu toţii îi urăm lui Michael Schumacher însănătoşire grabnică. Sunt convins că lumea automobilismului va dormi greu noaptea asta" - Sebastien Loeb.

Rămâneţi pe www.adevărul.ro pentru a afla detalii despre starea de sănătate a lui Schumacher

CITIŢI ŞI:

Schumacher, aviatorul şi cum să mori ca o vrăbiuţă

Michael Schumacher se află în comă după accidentul de schi. Acesta a suferit o hemoragie craniană

Michael Schumacher, rănit grav într-un accident de schi. Germanul a fost evacuat cu elicopterul la spital

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța