Mediaşul a rămas fără „gaz“: Cum s-a dezumflat echipa care a făcut furori în primele opt runde din campionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă Dinamo şi FCSB au fost echipe care au pornit groaznic în campionat, pentru ca apoi să-şi revină, treptat, în schimb, în cazul celor de la Gaz Metan Mediaş, lucrurile s-au petrecut exact invers!

Trupa pregătită de Edward Iordănescu a pornit în forţă, cu cinci victorii şi trei remize în primele opt etape, după care, începând cu 16 septembrie, echipa s-a „dezumflat“. 

Concret, în următoarele cinci runde, medieşenii au înregistat o victorie la limită, scor 2-1, cu nou-promovata Academica Clinceni, şi au pierdut de patru ori! Edward Iordănescu a tot ameninţat cu plecarea, vorbind despre problemele financiare de la club, iar acum presa arabă a scris că tehnicianul de 41 de ani e la un pas de a ajunge la Al-Ittihad Jeddah. Vorbim despre echipa de pe locul 8 în prima ligă saudită. 

De remarcat că, tatăl lui Edi, Anghel Iordănescu, a pregătit şi el Al-Ittihad, între martie 2005 şi iunie 2006, câştigând Liga Campionilor Asiei (2005) şi Liga Campionilor Ţărilor Arabe (2005) cu această formaţie. 

În ultimii ani, la Al-Ittihad au ajuns şi alţi tehnicieni români: Victor Piţurcă în două rânduri şi Ladislau Boloni. Acum, Al-Ittihad e pe mâna unui interimar saudit, în aşteptarea numirii noului principal.

VEZI CUM ARATĂ CLASAMENTUL LIGII I LA FINALUL TURULUI

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete