Meciul Steaua - Gaz Metan se va disputa pe Arena Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arena Naţională va găzdui meciul dintre Steaua şi Gaz Metan FOTO Răzvan Păsărică/Rpressport

Prima partidă pe care Steaua Bucureşti o va susţine pe teren propriu în 2013, împotriva celor de la Gaz Metan, se va disputa pe Arena Naţională.

Succesul pe care Steaua l-a avut în confruntarea cu Ajax şi calificarea în optimile Europa League dă speranţe conducerii din Ghencea că suporterii roş-albaştrilor se vor înghesui la următoarele partide din program. 

Dacă la meciul pe care echipa lui Laurenţiu Reghecampf îl va susţine luni, în deplasare, cu Universitatea Cluj, sunt aşteptaţi în număr mare fanii din Ardeal, la partida cu Gaz Metan se preconizează prezenţa a peste 25.000 de suporteri în tribune. 

Următorul meci pe teren propriu al Stelei este programat sâmbăta viitoare şi va fi ultimul oficial înainte de prima manşă cu Chelsea, câştigătoarea Ligii Campionilor.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani