Meciul campionatului în Liga a 2-a: CS Mioveni - Petrolul Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe stadionul din Mioveni, va avea loc astăzi derby-ul Seriei a 2-a a Ligii a 2-a, dintre echipa locală, CS Mioveni, ocupantă a locului 2, şi liderul clasamentului, Petrolul Ploieşti.

Antrenorul argeşenilor, Ionuţ Popa, a spus că importanţa este majoră, chiar dacă rezultatul nu este decisiv pentru promovarea în prrimul eşalon. "Importanţa jocului este una majoră, după cum ştim cu toţii. Sper ca în această partidă jucătorii să prindă o formă bună, să avem, de ce nu, noroc ca în partida cu Slatina, dar nu şi ghinionul de la Deva. Sperăm să încheiem partida cu bine. Rezultatul nu va fi decisiv, iar cele două echipe pot ajunge împreună în Liga I. Ne dorim să câştigăm, iar jucătorii sunt conectaţi la meci. Este meciul campionatului pentru că joacă locul I cu locul II", a declarat într-o conferinţă de presă, tehnicianul Ionuţ Popa, informează liga2.ro.

Lupta pentru promovare în acest sezon va fi una destul de strânsă, iar în opinia principalului galben-verzilor, cel puţin patru echipe se vor lupta pentru unul din cele două locuri care duc în Liga I. "Cred că echipele care sunt acum sus, Petrolul, Sibiul, Iaşiul şi Mioveniul, vor duce trena până la sfârşitul campionatului. Dar mai pot apărea surprize ca UTA, Bihorul sau Slatina", a adăugat Popa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”