Massimo Pedrazzini a ieşit la vânătoare de selfieuri: s-a pozat cu toate vedetele de la Real Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trimis la Madrid pentru a lua notiţe în legătura cu organizarea celui mai titrat club din lume, şeful Academiei Steaua nu a ratat ocazia unor suveniruri preţioase.

Massimo Pedrazzini a urmărit activitatea centrului de copii şi juniori, dar şi antrenamentele echipei mari, în virtutea prieteniei cu italianul Carlo Ancelotti, antrenorul de la Real Madrid.

"Am avut posibilitatea să văd cum se antrenează campionii de milioane de euro, dar am primit destule informaţii extrem de interesante şi utile şi în ceea ce priveşte Academia. Este ceva deosebit”, a spus Pedrazzini la întoarcerea în ţară.

”Suntem prea departe ca să ne comparăm noi cu ei, dar se poate face ceva pentru ca noi să ne îmbunătăţim activitatea din toate punctele de vedere. Putem lua de acolo organizarea, ideea, metode de antrenamente.

Şi noi avem calitate, dar nu putem oferi condiţiile pe care le pune pe masă Realul. Însă, pentru noi este suficient să avem nişte condiţii bune la nivelul nostru.”

Pedrazzini a postat pe Facebook mai multe poze, în care apare alături de Ronaldo, Bale, Benzema, Modrici, Kroos sau Sergio Ramos. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată