Massa: "Îl voi ajuta pe Alonso să câştige titlul mondial"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Felipe Massa este decis să îl ajute pe colegul său de echipă, Fernando Alonso, în lupta pentru titlul mondial.

Pilotul celor de la Ferrari susţine că va face tot posibilul pentru a-l ajuta pe coechipierul să cucerească al treilea titlu mondial şi admite ca pentru a-şi îndeplini obiectivul trebuie să lupte de la egal la egal cu ceilalţi candidaţi la trofeul suprem.

"În primul rând trebuie să ne calificăm bine sâmbătă, iar în cursă vreau să fiu în mijlocul luptei pentru titlul piloţilor, să lupt cu acei 5 piloţi care urmăresc titlul. Acesta este cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru a contribui la aspiraţiile pe care le au Ferrari şi Alonso în finalul campionatului. Ştiu că întreaga echipă este impulsionată pentru provocările din aceste ultime 3 curse şi sunt determinat să le ofer tot ce am mai bun", a declarat brazilianul pentru site-ul oficial al Scuderiei Ferrari.

Configuraţia circuitului Yeongam ar putea dezavanaja Red Bull Racing din cauza celor trei linii drepte foarte lungi din primul sector, motiv pentru care Massa este încrezător că monopostul F10 se va dovedi competitiv în Coreea de Sud.

"Cu excepţia cazurilor în care Red Bull s-a desprins de pluton, Ferrari a fost competitivă pe cele mai multe circuite şi nu există niciun motiv pentru ca lucrurile să stea altfel de această dată", a mai precizat el.

Massa nu mai are nicio şansă matematică de a cuceri titlul mondial după abandonul suferit în Japonia cu două săptămâni în urmă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi