Mărturisirile lui Marius Şumudică: „Nu sunt bine psihic“. Episoadele violente create de tehnician de-a lungul vremii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 43 de ani, Marius Şumudică este un antrenor excentric: nu dă înapoi în faţa manifestărilor exuberante şi nici a declaraţiilor agresive.

După meciul cu Steaua, când roş-albaştrii s-au impus la Chiajna cu 1-0, Marius Şumudică s-a prezentat cu următoarea declaraţie: „Am vrut să scot echipa de pe teren. Pot să mă înjure, dar să nu mă facă ţigan, pentru că nu sunt. (...) Eu nu am nimic cu Dinamo, pe cuvânt de onoare, dar pe Steaua nu pot s-o halesc vreodată, nici cu 10 kilograme de lămâie. (...) În momentul de faţă traversez o perioadă proastă din punct de vedere psihic. Din motive personale, nu sunt foarte bine din punct de vedere psihic“. Antrenorul ilfovenilor a putut fi observat făcând gesturi obscene către suporteri, potrivit comportamentului care-l caracterizează, iar episodul nu este unul singular, după cum urmează.

Iulie 2014. Ţinta: o femeie reporter

Reporterul delegat de la televiziunea care a transmis meciul dintre Concordia Chiajna şi Astra Giurgiu (0-2) a fost luat în colimator de către Marius Şumudică, după ce a apucat să zică doar atât: „Sunteţi la a doua înfrângere în doar o săptămână....“. Tehnicianul a izbucnit, gesticulând coleric: „Lasă-mă că plec, ce ai?! Ce vrei, eşti pe mână cu Chirilă? M-ai luat direct că am pierdut două meciuri într-o săptămână, dar ce am pierdut? Zici că cine ştie ce am pierdut! Am luat două goluri într-o repriză, şi ce goluri!“.

Decembrie 2012. Îl denigrează pe Marian Rada

Faptul că Marian Rada e un antrenor „de vremea rea“ pentru Rapid a fost dovedit în repetate rânduri. Marius Şumudică a ales să comenteze acest aspect în stilul clasic: „Eu am avut tupeul să plec şi să antrenez alte echipe, pe când Marian Rada nu a avut acest tupei şi tot timpul a stat aşa, cu capul între umeraşi şi, uşor, uşor, a aşteptat ca toţi antrenorii care au fost la Rapid să greşească, să dea chix, ca să apară el drept salvator al echipei. Îi transmis să aibă coloană vertebrală, indiferent dacă este la Rapid sau în altă parte“.

Februarie 2012. Agresează un tuşier de la un meci amical

La finalul unui meci amical pe care echipa sa de atunci, FC Braşov, îl susţinea cu maghiarii de la Újpest (impunându-se cu 3-2), Marius Şumudică a îmbrâncit un tuşier, fiind pregătit de o intervenţie fizică, deranjat de faptul că tuşierul arătase cronometrul. Ceva mai recent, în aprilie 2014, declara nonşalant: „Să-i ferească Dumnezeu să se întâmple greşeli de arbitraj contra mea, pentru că sunt destul de violent când se fac erori împotriva echipei mele“.

Martie 2011. Aproape de bătaie cu Marius Constantin

Când vine vorba despre un cantonament, primele gânduri nu indică tensiune sau reacţii nervoase motivate, neexistând o încărcătură dată de miza vreunui meci. Totuşi, Marius Constantin şi Şumudică au reuşit să-i dea conotaţii aparte, cei doi fiind pe punctul de a se bate. În acea perioadă, ziarele notau că ar fi fost vorba de tensiuni alimentate de replici nepotrivite pe care antrenorul le-ar fi avut la adresa soţiei fotbalistului.

Confruntare între Ionuţ Chirilă şi Marius Şumudică. Cele mai amuzante declaraţii din „războiul“ celor doi

Marius Şumudică: Am vrut să scot echipa de pe teren după ce fanii Stelei m-au făcut ţigan

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum s-a îndrăgostit, de fapt, Cristina Teleanu de soțul ei. Dezvăluire rușinoasă despre mariajul cu Teleanu
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"