Mărturii din infern: Ana Bogdan a povestit ce i s-a întâmplat în timpul meciului pierdut cu Madison Keys

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima partidă a zilei la Australian Open a fost cea în care Ana Bogdan (104 WTA) a întâlnit-o pe finalista de la US Open. Din păcate, meciul a fost extrem de scurt, americanca rezolvând calificarea într-o oră şi 14 minute.

Ana Bogdan şi-a încheiat parcursul la Melbourne cu cel mai bun rezultat obţinut până acum, ea atingând, în premieră, turul III la un Grand Slam. Drept urmare, sportiva de 25 de ani va ajunge până pe locul 89 WTA în următorul clasament mondial.

Chiar dacă a încercat să vadă partea plină a paharului după eşecul cu Keys, scor 3-6, 4-6, românca a mărturisit, potrivit Digi Sport, că a fost copleşită de miza jocului.

Ce a spus?

*Nu trebuie să plec supărată de aici, pentru că am avut cel mai bun start al carierei, am cel mai bun clasament al carierei, toate lucrurile merg bine, sunt pe drumul cel bun, însă e greu să accepţi o înfrângere.

*Au fost puncte la care m-am pierdut, îmi pierdusem concentrarea, eram puţin temătoare, n-am avut curaj, n-am avut aceeaşi încredere cu care jucasem până atunci. Au fost momente pe care n-am ştiut cum să le gestionez şi asta m-a costat.

*Aveam prea mult respect faţă de ea, n-am avut acelaşi curaj, aceeaşi pornire ca în alte meciuri. Am aşteptat să-i citesc jocul, să văd cât de tare dă, din ceea ce am urmărit eu se vedea că dă foarte tare, foarte puternic, dar pe teren e cu totul şi cu totul altceva.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne