Mărturii din iadul ucrainean: Ce povestesc românii care fug din calea războiului

În decurs de doar câteva ore, vieţile milioanelor de oameni au fost date peste cap. Şi, din păcate, e doar începutul unui conflict militar care va marca încă un capitol negru în istoria omenirii.

Atacul Rusiei asupra Ucrainei va lăsa urme adânci. Şi va izola ţara care a declanşat acest conflict militar de restul lumii. De altfel, după cum „Adevărul“ a scris aici, deja se pregătesc sancţiuni dure împotriva Rusiei şi din punct de vedere sportiv.

Deocamdată, din cauza declanşării stării de urgenţă pe teritoriul Ucrainei, toate competiţiile sportive au fost oprite în această ţară. Iar străinii aflaţi la diferite echipe fug din calea războiului. Mircea Lucescu, antrenor la Dinamo Kiev, e, totuşi o excepţie de la regulă, după cum „Adevărul“ a explicat aici. În rest, fotbaliştii români, aflaţi sub contract cu grupări din Ucraina, sunt gata să se întoarcă acasă.

Portarul Valentin Cojocaru - foto (Dnipro) şi fundaşul Mihai Leca (FK Lviv) au fost contactaţi de sport.ro, respectiv de gsp.ro şi au povestit ce se întâmplă în Ucraina, după atacul Rusiei.

Ce a spus Valentin Cojocaru?

*La 5.30 dimineaţă, ne-au luat pe toţi din pat. Ne-am dus la o oră jumătate de Dnipro, la un hotel al preşedintelui şi asteptăm aici să vedem ce se întâmplă. Situaţia e destul de dificilă, nu se aştepta nimeni la aşa ceva şi ne-au luat pe toţi din pat. Dormeam, ne-am luat o borsetă şi am plecat.

*Ne-am dus la bază de antrenament şi, după vreo 20 de minute, a fost o bombă foarte aproape de noi, adică s-a auzit foarte puternic. Ne-am băgat undeva la subsol şi după aia am ieşit şi am luat-o spre hotel.

*Situaţia e dificilă şi complicată, în momentul de faţă suntem blocaţi în Ucraina şi nu putem părăsi ţara. Totul se înrăutăţeşte la fiecare oră. E regim de război. În acest moment totul e închis.

Ce a povestit Mihai Leca?

*Am avut o şedinţă la club, în mare parte nimeni nu ştie la ce să se aştepte. Poate dura 30 zile această întrerupere a sezonului, poate dura două sau mai multe luni. Ne-au dat 3 zile libere şi ne-au zis că putem merge chiar acasă. Noi, străinii din echipă am decis să plecăm spre casă, cei de la club ne ajută cu maşinile să mergem prin Polonia.

*Probabil că va dura puţin până voi ajunge. Am discutat şi noi între noi, să vedem ce facem. Acum îmi strâng bagajul.

*Nu ştiu ce să zic (n.r. - despre întoarcerea în Ucraina). E o situaţia căreia îi găseşti greu o dată de final. Nu ştiu ce să zic. Dar mă îndoiesc că acest război, pentru că aici vorbim deja despre război, va dura doar câteva zile. Asta e, trebuie să ne rugăm să se rezolve cât mai repede, în primul rând, pentru oamenii nevinovaţi.

*Aici e multă agitaţie, maşini peste tot. Colegii pe care îi am din Ucraina chiar încearcă să-şi aducă familiile aici, de la Kiev sau Odesa. Ce-i drept, eu stau într-un sătuc, lângă Lviv, la 12 kilometri, dar lumea e agitată şi aici, pe la magazine, peste tot. Îţi dai seama, toţi caută să-şi facă anumite provizii, cine ştie ce poate urma?

*Nu-s panicat, dar nici liniştit nu ai cum să fii. E o situaţie sinistră, vremuri grele. Ce să fac? E ciudat, chiar îmi zicea un coleg că a fost trezit de sirenă, nu credeam că voi trăi aşa ceva.