Interviu Mark Wotte:„Am lucrat cu Robben, Kuyt şi Van Persie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
10 echipe a antrenat Wotte până să preia Craiova, cea mai cunoscută fiind Southampton

Antrenorul Universităţii Craiova a antrenat la naţionala de tineret a Olandei cu fotbalişti de clasă din Europa. Mark Wotte are 50 de ani şi o experienţă vastă ca antrenor. A preluat Universitatea Craiova în iarnă şi până acum a dat senzaţia că poate ridica echipa din mediocritate.

Cine a fost Mark Wotte ca jucător?

Am jucat la mai multe echipe, cele mai importante fiind Twente Enschede şi Feyenoord. Am şi câteva selecţii şi la reprezentativa U 17 a Olandei.

Care a fost meciul care ţi-a marcat cariera?

S-a întâmplat în '82. Feyenoord a jucat împotriva celor de la Ajax, meciul încheindu-se nedecis, 2-2. Era visul oricărui tânăr fotbalist să evolueze contra lui Cruyff în „Clasico al Olandei", în faţa a 55.00 de spectatori. În acel an, Ajax a câştigat titlul şi Cupa Olandei.

De ce te-ai retras din fotbal la 26 de ani?

N-am jucat ca profesionist decât pentru şase ani. Am fost nevoit să abandonez activitatea de performanţă din cauza unei accidentări serioase. Am început să antrenez foarte devreme, la 28 de ani, prima echipă de care m-am ocupat fiind ADO The Hague.

Ai antrenat cu succes pe Southampton anul trecut.

A fost o experienţă extraordinară. Mi-a plăcut mult mentalitatea pozitivă a jucătorilor şi a fanilor. Dezamăgirea a fost că am pierdut 10 puncte anul trecut în aprilie, pentru că preşedintele clubului nu şi-a putut achita datoriile faţă de alte cluburi.

Este vreo diferenţă între Liga I şi alte campionate?

Prima ligă din România mi se pare foarte tacticizată. Câteodată mai apar şi unele rezultate care mă surprind foarte mult. Toată lumea joacă să câştige.

Cum te simţi la Craiova?

Craiova mi se pare un oraş liniştit şi locul perfect unde să locuieşti. Oamenii de aici iubesc fotbalul şi echipa, lucru care mi se pare esenţial.

E greu să lucrezi cu fotbaliştii români?

Apreciez enorm talentul pe care îl au şi pasiunea lor pentru fotbal. Din păcate, unii dintre ei nu văd munca pe care o depun ca pe o profesie. E o muncă bine plătită, aşa că eu cer mult de la jucători, în general.

Eşti cunoscut ca o fire restrictivă...

Aşa şi sunt. N-am fost un fotbalist de top, care să aibă pretenţii de naţională. Atunci când intram pe teren dădeam totul până la ultimul fluier. Niciodată nu m-am văitat că nu mai pot. Sunt flexibil cu jucătorii, dar dacă observ că unii dintre ei sunt leneşi sau deconectaţi, atunci pot deveni foarte dur.

Cel mai important meci al tău din cariera de antrenor?

Meciul de baraj pentru calificarea la CM Under 21, dintre Olanda-Anglia, în 2002. Britanicii îi aveau în teren pe John Terry, Joe Cole, Carrick, Jermaine Defoe, Wayne Bridge. La echipa mea jucau Dirk Kuyt, Rafael van der Vaart şi John Heitinga şi alţii.

Dar cei mai buni jucători pe care i-ai antrenat?

La U19 şi U21 i-am avut ca jucători pe Dirk Kuyt, Arjen Robben, Robin van Persie, Rafael van der Vaart. Toţi erau formidabili şi speciali. Am ştiut de pe atunci, când aveau doar 17-18 ani, că vor deveni jucători de clasă mondială.

"Impresia oltenilor despre mine a fost că sunt un antrenor-spectacol. Nu sunt însă decât un antrenor profesionist, care vrea rezultate."

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €