Marius Niculae, un „leu“ ţinut în lesă de FIFA şi de UEFA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Niculae

Vârful de 31 de ani a primit acceptul patronului Vasluiului, Adrian Porumboiu, de a da curs ofertei de nerefuzat de la Sporting Lisabona. Mutarea depinde de aprobarea forului mondial şi a celui european.

Pentru Marius Niculae, drumul de la extaz la agonie a durat câteva ore, mai precis de miercuri seară până joi la prânz. Golgheterul Vasluiului a primit o şansă la care poate nici nu mai visa: să se întoarcă în Portugalia, la Sporting Lisabona, echipă la care a avut cea mai frumoasă perioadă din cariera sa, între 2001 şi 2005. Atunci, a fost antrenat de Boloni, a fost coleg cu Cristiano Ronaldo şi a cucerit două trofee pe plan intern, jucând şi o finală de Cupa UEFA.

Văzând că golgheterul său se află în faţa unei oportunităţi cu care nu se va mai întâlni, Adrian Porumboiu a acceptat ca „Săgeata“ să părăsească Vasluiul pentru a semna cu „leii“ de la Sporting. Niculae a parcurs cu maşina drumul Murcia – Lisabona, a semnat actele, iar site-ul oficial al clubului lusitan a confirmat totul: „Marius Constantin Niculae revine pe Alvalade, unde a fost mereu îndrăgit de fani“. Peste câteva ore, lucrurile aveau să se complice.

Unde se încadrează Supercupa?

Dând dovadă şi de amatorism, Sporting a descoperit, abia după ce a anunţat transferul, că există o problemă. Potrivit regulamentului FIFA, un fotbalist nu poate juca la mai mult de două cluburi de-a lungul unui an competiţional, care se întinde între 1 iulie şi 30 iunie. 

Marius Niculae a jucat la 14 iulie 2011, în Supercupa României, bifând 45 de minute în tricoul lui Dinamo. Apoi, s-a transferat la Vaslui. Concluzia? Sporting Lisabona ar fi a treia formaţie pentru „Săgeata“ în acest an competiţional şi, drept urmare, n-ar avea drept de joc pentru „lei“ decât din vară!

Totuşi, există o „portiţă“ prin care Niculae ar putea juca la Sporting încă de acum. Părţile implicate vor să dovedească faptul că, în acest sezon competiţional, Niculae a evoluat doar la Vaslui. Pentru asta e nevoie să să facă o diferenţiere între sezonul competiţional şi anul competiţional. Apoi, e nevoie să se stabilească unde se încadrează Supercupa României: în acest sezon sau în sezonul trecut?

Ce spun românii?

Oficialii lui Sporting Lisabona au contactat federaţiile din România şi Portugalia, dar şi FIFA şi UEFA, pentru a lămuri lucrurile.

FRF susţine că Supercupa României, în care a jucat Niculae, nu ţine de actualul sezon, iar atacantul de 31 de ani poate evolua de acum la Sporting. „Sezonul e cuprins între perioada de la primul joc oficial din campionatul ligii respective şi ţine până la ultimul joc din campionatul ligii respective. În România, Supercupa s-a jucat la 14 iulie, iar Liga I a debutat la 20 iulie, deci Supercupa s-a disputat înainte de startul sezonului 2012-2013. În schimb, anul competiţional a început la 1 iulie“, a spus Dumitru Mihalache, directorul compartimentului de competiţii din cadrul FRF.

Ce spun portughezii?

Oficialii clubului Sporting au postat un comunicat pe site-ul clubului prin care au lăsat de înţeles că nu renunţă la transferul lui Niculae: „Sporting a iniţiat procedurile de transfer al jucătorului, dar aşteaptă un verdict final în acest caz“.

Mai mult, ziarul „Record“ a scris că atacantul român va rămâne la Lisabona, chiar dacă nu va primi drept de joc pentru restul sezonului! „Sporting îl va legitima pe Niculae, chiar dacă nu se ştie dacă va putea juca până în vară. El va semna, oricum, până în 2014“, a dezvăluit sursa citată.

Costea la Vaslui?

Gigi Becali a dezvăluit că dacă Niculae ajunge la Sporting, atunci el va fi înlocuit la Vaslui de un vârf al Stelei. „Pe Mihai Costea o să-l dau liber la Vaslui. Dar dacă pică transferul lui Niculae, atunci Portumboiu nu o să-l mai ia“, a povestit Becali.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate