Mario Mutu, fiul lui Adrian Mutu şi al Alexandrei Dinu, a fost operat la inimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mario Mutu, fiul lui Adrian Mutu din prima căsătorie, cea cu Alexandra Dinu, a fost operat pe cord deschis, după ce doctorii italieni au descoperit că are probleme la inimă.

Mama lui Mario Mutu, Alexandra, fosta soţie a fotbalistului român, a declarat pentru presa italiană că fiul ei a fost operat de medici pe cord deschis din cauza unor probleme congenitale la inimă. Mario Mutu, în vârstă de 11 ani, nu a mai avut nicio problemă de sănătate înaintea acestei intervenţii chirurgicale.

Înainte de a fi operat, medicii italieni l-au diagnosticat pe Mario cu o malformaţie congenitală a inimii. "A fost o perioadă oribilă din viaţa mea. Nu am observat nimic până când, în timpul unui control medical amănunţit, pediatrul m-a sfătuit să-i fac lui Mario o electro-cardiogramă, singurul test medical în urma căruia se poate identifica o astfel de problemă a inimii. Aşa am aflat că Mario are acea malformaţie. Toţi părinţii trebuie să fie precauţi şi să meargă la control cu copiii lor", a spus Alexandra Dinu pentru pentru gossip.fanpage.it.

Malformaţia de care a suferit Mario este foarte des întâlnită la copii. Uneori se poate îndepărta prin tratament, alteori prin intervenţii chirurgicale. După ce fiul său a scăpat cu bine, Alexandra Dinu a menţionat că îşi doreşte să înfiinţeze o fundaţie al cărei scop este de a lupta împotriva acestor probleme medicale. "Misiunea mea este de a crea o fundaţie care are rolul de a preveni astfel de probleme de acum înainte", a mai spus Alexandra Mutu.

Mario nu este singurul copil al lui Mutu. Fotbalistul mai are alte două fetiţe cu actuala lui soţie, Consuelo Mutu.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele