Maribor – Craiova ne-a lăsat în beznă fotbalistică: oltenii au întregit o seară dezolantă pentru România în Europa VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cine a reușit să vadă Maribor – Universitatea Craiova la televizor a înregistrat o mare victorie! Pentru că Antena 1, după ce a cumpărat drepturile de televizare pentru partida din turul II preliminar al Conference League, a făcut o „ciorbă“ din transmisia jocului. Pe care ba l-a anunțat exclusiv pe platforma Antena Play, ba la Antena 1 pentru ca, într-un final, să-l includă în grila postului de cancan și bârfe, Antena Stars!

Vedeta Craiovei, Alex Mitriță, prestație ștearsă în meciul cu Maribor. FOTO: Facebook

După ce Antena 1 a călcat pe nervii lor, fanii oltenilor au avut de suferit și din cauza jocului prestat de echipa lor favorită în Slovenia! Paradoxal, prima ocazie periculoasă a meciului le-a aparținut oaspeților, după o lovitură de cap expediată de Andrei Ivan (12). Din păcate, de aici încolo, Maribor a pus stăpânire pe partidă.

Ocaziile mari din prima parte au fost la poarta apărată de Laurențiu Popescu. Vorbim despre șuturi de la distanță, faze construite frumos și ratări importante. În plus, Craiova se poate considera tare norocoasă pentru că centralul Mads-Kristoffer Kristoffersen (41 de ani) a închis ochii la două intervenții ale lui Bancu la care putea dicta măcar un penalty!

Din păcate pentru Craiova, centralul danez n-a mai avut ce face la faza cu Maldonado. Fundașul din Honduras l-a faultat din spate pe Beugré, scăpat singur cu Laurențiu Popescu, și a văzut „roșu“ direct, în minutul 31! Rămasă în inferioritate numerică, Craiova a continuat să fie dominată, iar repriza s-a încheiat cu golul lui Beugré, anulat pentru un ofsaid evident.

Discursul lui Gâlcă, la pauză, n-a avut niciun efect asupra echipei. Pentru că, la reluare, Craiova a continuat să fie înghesuită în jumătatea proprie. Și, firește, a venit și deschiderea scorului, în minutul 57. Repas, lansat perfect de Iličić, a finalizat pentru 1-0, un scor pe deplin meritat după aspectul jocului. Iar Maribor a continuat să forțeze! În minutul 69, Karič a avut o ratare monumentală, de la un metru, dintr-o poziție în care era mai greu să nu marcheze!

S-a terminat 2-0 după golul austriacului Jakupovic, cu capul (87). Și, la ce joc slab a arătat Universitatea Craiova, șansele de calificare sunt foarte mici înaintea returului de săptămâna viitoare. Iar o eventuală eliminare în fața celor de la Maribor înseamnă adio Europa pentru olteni.

VEZI MOMENTUL ÎN CARE CRAIOVA A RĂMAS ÎN 10 OAMENI

Turul II preliminar al Ligii Europa

Astăzi: Corvinul Hunedoara - Rijeka (Croația) 0-0

1 august: Rijeka - Corvinul Hunedoara 21.00

Turul II preliminar al Conference League

Astăzi: CFR Cluj – Neman Grodno (Belarus) 0-0

1 august: Neman Grodno – CFR Cluj

Meciul se va juca la Gyor (Ungaria), de la ora 21.00

Astăzi: Maribor (Slovenia) – Universitatea Craiova 2-0

1 august: Universitatea Craiova – Maribor 20.00

Turul II preliminar al Ligii Campionilor

Marți: FCSB – Maccabi Tel Aviv (Israel) 1-1

31 iulie: Maccabi Tel Aviv – FCSB

Partida se va juca la Budapesta, de la ora 21.00 (Antena 1, Antena Play)

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete