Marian Rada, după meciul cu FC Braşov: "Eliminarea lui Mera a fost gratuită, însă arbitrul n-a avut rea intenţie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei Rapid, Marian Rada, a declarat vineri seara, după meciul cu FC Braşov, încheiat cu scorul de 0-1, că eliminarea lui Ioan Mera din prima repriză a fost una „gratuită”, însă nu cu rea intenţie din partea arbitrului. De cealaltă parte, Adrian Szabo, tehnicianul echipei FC Braşov, s-a declarat mulţumit de victorie, dar a precizat că până la salvarea de la retrogradare mai este „destul de mult”.

„Eliminarea lui Mera a fost gratuită, nu a fost nici măcar fault acolo, şi cu atât mai puţin galben. Nu cred însă ca a fost rea intenţie din partea lui Blaj (arbitru - n.r.). Oricine poate prinde o zi mai slabă, nici nu a fost ajutat de tuşieri şi s-a văzut. Am pierdut acest meci din interpretarea greşită a unor faze clare de contraatac. Nu arbitrul ne-a făcut să pierdem azi”, a spus antrenorul echipei Rapid, Marian Rada.

El a mai precizat că în momentul de faţă, Rapidul nu are oameni de gol. „E al treilea meci, cu tot cu amicalul jucat, în care nu marcăm. Ne trebuie un jucător cu sânge rece în faţa porţii. Sper ca la următoarele meciuri să mă bazez pe Pancu şi pe Dică. Oricum, sunt şi multe probleme cum cer eu profesionalism la jucători aşa cerem şi noi profesionalism conducerii. Din păcate aşa se întâmplă în toată ţara, prea multă neseriozitate”, a mai spus tehnicianul Rapidului, potrivit Mediafax.

O altă reacţie în legătură cu partida de vineri seară a venit şi din partea acţionarului majoritar al FC Rapid,  Valerii Moraru, care a afirmat că îşi doreşte să se „schimbe faţa echipei”, după legitimarea unor jucători noi.

„Toate înfrângerile sunt dureroase, dar sper ca la meciul viitor să vedeţi altă echipă. Avem acum mai mulţi jucători pe care vrem să-i legitimăm, luni sau marţi. Sper că se va schimba faţa echipei şi a jocului. Acum asta e situaţia, nimic nu se poate face într-o zi”, a spus Moraru.

Antrenorul echipei FC Braşov, Adrian Szabo, a precizat că pentru elevii săi reuşita din meciul de vineri seara poate fi considerată o victorie uriaşă, însă mai este mult de lucru până la salvarea de la retrogradare.

„Poate fi considerată şi aceasta o victorie uriaşă, ca orice victorie, însă până la sfârşitul campionatului, mai exact până la salvarea de la retrogradare mai este destul de mult. Sunt însă trei puncte foarte importante şi prin prisma următorului joc, cel cu Craiova, pe care putem acum să îl pregătim în linişte. Cred că diferenţa a fost făcută de experienţa jucătorilor mei şi de relaţiile de joc. Rapid e o echipă cu jucători tineri, sper să aibă şi ei bucuria de a rămâne în Liga I”, a declarat Adrian Szabo.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța