Maria Şarapova le dă peste nas criticilor: „Mi s-au oferit wild card-uri, nu trofee!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Şarapova

Numeroşi jucători şi jucătoare au criticat faptul că i se acordă wild-card-uri Mariri Şarapova, considerând că ea ar trebui să evolueze la turneele mici pentru a reveni în top.

Ultima pe lista criticilor este canadianca Eugenie Bouchard (23 de ani), care consideră că Şarapova n-ar mai fi trebuit să revină deloc în tenisul profesionist.  „Nu cred că ar trebui să se permită unei trişoare să practice din nou un sport, indiferent care ar fi acesta. Este incorect faţă de ceilalţi jucători care procedează în mod corect. Cred că WTA transmite un mesaj greşit copiilor: trişaţi şi veţi fi reprimiţi cu braţele deschise“, a zis Bouchard într-un interviu prezentat pe canalul YouTube al grupului turc de radio-televiziune TRT World. Şarapova a fost invitată şi la turneul de la Madrid, organizat de Ion Ţiriac, şi la cel de la Roma. 

În replică, rusoaica susţine că toate aceste critici sunt exagerate, întrucât nu i se pune pe tavă niciun trofeu. „Îi sunt recunoscătoare lui Markus Günthardt pentru că mi-a dat oportunitatea să joc la acest turneu, care are unul dintre cele mai grele tablouri. Sunt multe jucătoare din Top 10 prezente aici. Mi s-au oferit wild card-uri de câtre directorii de turnee şi le-am acceptat pentru a putea să evoluez pe tabloul principal. Nu mi s-au oferit trofee. Tot am de jucat meciuri şi trebuie să le câştig“, a spus Şarapova.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate