Marele Pele a dezvăluit ce i-a spus singurul fotbalist român alături de care a jucat. "Replica lui m-a îngrijorat!"

„Pele – De ce iubim fotbalul” este cea mai recentă biografie a fostului fotbalist brazilian, care luna aceasta va împlini 75 de ani.

Scrisă de americanul Brian Winter, corespondent şef al Reuters Brazilia, stabilit la Sao Paolo, cartea a fost tradusă şi în limba română şi poate fi găsită în librăriile din ţară.  În cuprinsul celor aproape 300 de pagini, Pele dezvăluie multe amănunte interesante din viaţa şi cariera sa fotbalistică şi face două referiri la România. Prima este cea privitoare la meciul de la Campionatul Mondial din 1970, când Brazilia ne-a învins cu 3-2, o victorie caracterizată de Pele scurt, ca fiind „o victorie pentru care am muncit mult”. Cea de-a doua este un pic mai amplă şi descrie momentul în care Pele a făcut cunoştinţă cu fotbaliştii lui Cosmos New York, echipă la care a jucat în finalul carierei.

Iată ce a povestit marele Pele: „Toţi băieţii au venit la mine şi s-au prezentat pe rând, zâmbind şi întâmpinindu-mă cu eleganţă. Unul dintre noii mei colegi, Gil Mărdărescu, un mijlocaş din România, şi-a făcut semnul crucii pe piept şi a spus: „Am visat ca într-o zi să pot da mâna cu tine. dar să joc cu tine e un miracol!”. Am fost măgulit normal, Dar acesta era acel tip de atitudine de intimidare în faţa starului, de care trebuia să ne ferim pe teren. După cum spusesem echipa noastră nu ptea fi formată din 10 tipi şi Pele. În fotbal nu merge aşa. Am devenit şi mai îngrijorat”. Gil Mărdărescu este fiul fostului antrenor Virgil Mărdărescu (1921-2003), singurul român care a câştigat un trofeu continental, Cupa Africii, cu Maroc, în 1986. El a jucat în România la Poli Iaşi, iar al 20 de ani, a plecat în Maroc, la Wydad Casablanca. De acolo, în 1975, a ajuns la New York Cosmos, unde l-a întâlnit pe Pele. Mărdărescu (foto cu mustaţă -sursa gsp.ro) a mai jucat la Rochester Lancers şi New York United, până în 1980. El este stabilit în SUA, schimbându-şi numele în Mărdăresco. Dincolo de referirea la jucătorul român, biografia lui Pele cuprinde multe alte elemente interesante. Dacă cele legate de activitatea lui fotbalistică se cam ştiu, cele referitoare la viaţa personală şi în special la copilărie scot la iveală informaţii mai puţin cunoscute.

3 titluri mondiale are Pele (1958, 1962, 1960), record în istoria fotbalului

Din biografia lui Pele
Strămoşii lui Pele au ajuns în Brazilia ca sclavi, aduşi din Nigeria sau Angola.
Pele a primit numele Edson, după Thomas Edison, inventatorul becului, deoarece în 1940, anul naşterii lui, becul electric a ajuns în Minas Gerais, unde s-a născut el.
Dondinho, tatăl lui Pele, a fost jucător de fotbal semi-profesionist, iar familia brazilianul s-a mutat ani de zile dintr-un orăşel în altul, depinzând de locul în care acesta îşi găsea echipă.
Familia lui Pele trăia într-o sărăcie cruntă. Un an a locuit într-un hotel de confort zero, iar el şi ceilalţi copii din familie purtau haine cusute din saci în care se transportau cerealele. Adesea mâncau doar pâine şi câte o felie de banană.

Dondinho i-a îndrumat paşii lui Pele în fotbal, trecând peste opoziţia mamei sale, care visa să studieze medicina. Dondinho l-a antrenat mult timp şi îl punea să exerseze ore în şir lovitura de cap, ţinutul mingii aproape de corp în dribling şi lovitul balonului cu ambele picioare: „Lua mingea cu ambele mâni şi mă izbea cu ea în mijlocul frunţii strigând să nu clipesc. Era convins că pentru a ajunge bun trebuie să lovesc mingea cu ochii deschişi, aşa că uneori luam singur mingea şi îmi dădeam cu ea în cap mergând prin casă”
Pele a câştigat primii bani la şapte ani, când a devenit lustragiu la gara din Bauru, oraş în care se stabilise familia. Apoi a livrat pateuri unui vânzător ambulant.
Ca să facă rost de bani pentru a cumpăra o minge şi echipament, Pele şi alţi tovarăşi de joacă au spart un vagon plin cu arahide.
Porecla Pele a primit-o într-un mod stupid, pentru că în familie i se spunea Dico. În copilărie, Pele era mult mai bun decât ceilalţi tovarăşi de joacă, iar echipa lui câştiga mereu la diferenţe astronomice. Din acest motiv, nimeni nu prea mai vroia să-l primească la fotbal, decât în condiţiile în care accepta să stea în poartă. Goal-keeperul echipei locale era un tip numit Bille, iar atunci când Pele apăra câte o minge, colegii strigau că se crede Bille. Numai că, micuţii stâlceau sunetele în aşa fel, încât Bille a devenit Pele şi cum nu mai exista nimeni cu o preclă asemănătoare aşa i-a rămas. În portugheză „Pele” nu are nicio semnificaţie, dar în ebraică înseamnă „minune”
Pele a acceptat să-şi reia activitatea de fotbalist, în 1975, la un an după ce se lăsase, şi a semnat cu New York cosmos. Motivul? Era falit şi plin de datorii, din cauză că-şi lăsase banii pe mâna unui prieten care-i investise aiurea.