Marea bătălie a televiziunilor: O miză de 35 de milioane de euro pentru posturile româneşti în această vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Microbiştii din România riscă să nu vadă, în acest sezon, două dintre cele mai importante campionate europene ale căror meciuri au făcut mai mereu rating-uri uriaşe.

Odată cu încheierea Mondialului de fotbal, atenţia microbiştilor se va muta, treptat, spre întrecerile rezervate cluburilor.

Acum, aproape toate campionatele importante din Europa sunt în perioada de pauză, însă meciurile vor începe din luna august. Iar apoi din a treia săptămână a lunii septembrie, vor demara şi meciurile din faza grupelor în Liga Campionilor şi în Liga Europa. De altfel, tocmai s-a şi făcut un anunţ important pentru fanii din România în privinţa celor două competiţii europene. 

O luptă inegală cu Pro TV

Faţă de ultimul sezon, Pro TV a pierdut drepturile pentru Liga Campionilor şi Liga Europa, pachetul pentru aceste meciuri fiind câştigat de Digi Sport, Telekom Sport şi Look TV pentru următoarele trei sezoane: 2018-2021. A fost, practic, o luptă inegală pentru Pro TV, care a participat la licitaţie, însă n-a putut egala sau depăşi oferta celor trei posturi amintite mai sus.

Totuşi, nu vorbim de o pierdere grea pentru postul din Pache Protopopescu care va transmite, în exclusivitate, meciurile naţionalei României până în septembrie 2022! Mai mult, Pro TV deţine drepturile şi pentru Euro 2020.

S-a renunţat la ora Ligii Campionilor

Revenind la cea mai tare competiţie intercluburi din lume, începând din noua stagiune, meciurile se vor juca după un program nou. S-a renunţat la ora 21.45, ora Ligii Campionilor. Drept urmare, marţi şi miercuri, Digi Sport, Telekom Sport şi Look TV vor transmite meciurile în felul următor:

*Marţi, ora 20.00 - Două meciuri pe Digi Sport 1 şi 2, Telekom Sport 1 şi 2, Look TV şi Look Plus

*Marţi, ora 22.00 - Patru meciuri pe Digi Sport 1, 2, 3 şi 4, Telekom Sport 1, 2, 3 şi 4 şi două meciuri pe Look TV şi Look Plus

*Miercuri, ora 20.00 - Două meciuri pe Digi Sport 1 şi 2, Telekom Sport 1 şi 2, Look TV şi Look Plus

*Miercuri, ora 22.00 - Patru meciuri pe Digi Sport 1, 2, 3 şi 4, Telekom Sport 1, 2, 3 şi 4 şi două meciuri pe Look TV şi Look Plus

În privinţa Ligii Europa, orele de disputare ale meciurilor nu vor suferi modificări, aşa că programul transmisiunilor TV va arăta astfel:

*Joi, ora 20.00 - Patru meciuri pe Digi Sport 1, 2, 3 şi 4, Telekom Sport 1, 2, 3 şi 4 şi două meciuri pe Look TV şi Look Plus

*Joi, ora 22.00 - Patru meciuri pe Digi Sport 1, 2, 3 şi 4, Telekom Sport 1, 2, 3 şi 4 şi două meciuri pe Look TV şi Look Plus

Meciurile se văd şi online şi pe telefon

În premieră, toate partidele din Liga Campionilor şi Liga Europa vor putea fi urmărite şi pe site-urile Digi Sport şi Telekom Sport. Meciurile vor fi disponibile şi pentru aplicaţiile mobile ale abonaţilor Telekom România şi Digi Mobil.

În aceste condiţii, ultima mare miză pentru televiziunile din România e reprezentată de campionatele din Italia şi Spania. Drepturile pentru Serie A şi La Liga se vând la pachet, iar firma care le deţine cere suma de 35 de milioane de euro pentru vânzarea lor! Dacă negocierile nu vor aduce o reducere a pretenţiilor, e posibil ca microbiştii din România să nu mai vadă în acest sezon meciurile din campionatele italian şi spaniol la posturile româneşti.

Finala Ligii pe Pro TV? O aberaţie

După ce drepturile TV pentru Liga Campionilor au ajuns la Digi Sport, Telekom Sport şi Look TV, s-a vehiculat că finala competiţiei va fi transmisă şi de Pro TV, care, în trecut, a tranmis ultimele două finale de la Roland Garros în care a fost implicată Simona Halep. E exclus însă ca acelaşi lucru să se întâmple şi cu finala Ligii Campionilor, cât timp drepturile sunt deţinute de Digi Sport, Telekom Sport şi de Look TV.

Când încep campionatele din Big 5 şi unde le vedem

Campionat Prima Etapă Cine transmite

Premier League 10 august Eurosport, Telekom Sport

Serie A 19 august -

La Liga 17 august -

Bundesliga 24 august Digi Sport, Telekom Sport

Ligue 1 10 august Digi Sport 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie