Mandorlini bate Astra sau pleacă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii clujenilor i-au pus în vedere antrenorului italian că un eventual eşec în etapa viitoare poate să-l coste postul. Patru puncte în trei etape. Bilanţul CFR-ului în acest sezon nu e deloc pe placul conducătorilor, iar dacă situaţia nu se schimbă radical, tehnicianul italian va fi prima victimă!

Zilele lui Andrea Mandorlini la CFR par a fi numărate! A plecat învins de la Timişoara, a pierdut spriinul jucătorilor, după ce a cerut sancţionarea lor, şi le-a dat şefilor motive să se gândească la un posibil înlocuitor. Tehnicianul campioanei şi-a pus pe toată lumea în cap în ultimul timp.

Mai întâi, a fost disputa verbală cu Lacina Traore în timpul meciului cu Victoria Brăneşti. Apoi, vestiarul s-a revoltat împotriva tehnicianului. Motivul? Antrenorul i-a criticat pe toţi jucătorii săi în faţa conducătorilor pentru înfrângerea de pe Bega! Acest lucru i-a scos din sărite pe Mureşan şi compania, care se aşteptau ca antrenorul să-i explice preşedintelui Iuliu Mureşan situaţia sub altă formă în loc să dea vina pe ei.

A aprobat amendarea lotului!

Mai mult decât atât, italianul le-a spus conducătorilor că nu s-ar opune dacă se va decide amendarea elevilor săi pentru începutul slab de sezon. Totuşi, Paszkany şi Mureşan au insistat că nu se va pune problema de aşa ceva pentru simplul motiv că fotbaliştii nu şi-au încasat nici până acum primele pentru cucerirea eventului.

Băgat în şedinţă de Iuliu Mureşan după eşecul cu FC Timişoara, lui Mandorlini i s-a transmis că finanţatorul Arpad Paszkany e foarte nemulţumit de parcursul CFR-ului de până acum în campionat şi, mai ales, de modul cum se exprimă echipa pe teren. Simţindu-se încolţit, tehnicianul s-a apărat: „Avem un plan pe care îl urmăm cu stricteţe. Echipa va atinge vârful de formă în perioada meciurilor din Liga Campionilor".

Explicaţie neconvingătoare pentru Mureşan, care i-a comunicat italianului că postul său nu este sigur în cazul unui nou eşec, în etapa viitoare, cu Astra!

„În viitor o să lucrăm cu Ando"

Oficialii din Gruia iau în calcul varianta înlocuirii lui Mandorlini şi au ajuns să se gândească la omul pe care l-au dat afară înainte de startul Ligii Campionilor după ce echipa a cucerit eventul pentru prima dată. „Sunt sigur că vom mai lucra cu Ioan Andone în viitorul apropiat sau mai îndepărtat", s-a limitat Iuliu Mureşan să declare. Experienţele nefericite cu tehnicienii străini par să-i fi determinat pe clujeni să gândească doar la un înlocuitor român pentru Mandorlini.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”