Man şi Mihăilă, alături de o legendă vie! Achiziţie de senzaţia a celor de la Parma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul la care evoluează internaţionalii români Dennis Man şi Valentin Mihăilă a ajuns la o înţelegere cu Gianluigi Buffon.

Gruparea care l-a lansat în fotbalul mare pe celebrul portar şi care a retrogradat anul acesta în Serie B a anunţat revenirea la echipă a goalkeeper-ului în vârstă de 43 de ani. Buffon, care se întoarce după 26 de ani la Parma, a semnat un contract pe 2 ani, perioadă în care va primi un salariu de 1,2 milioane de euro net pe sezon. 

“Suntem încântaţi să îl primim acasă pe Gigi Buffon. Vom duce acest club legendar acolo unde merită să fie. Revenirea lui Buffon este o nouă confirmare a acestei ambiţii. Este un moment special pentru noi toţi”, a declarat preşedintele clubului, Kyle Krause.

Conform presei italinene, Buffon ar mai fi avut oferte de la Olympiakos, Beşiktaş, Benfica şi Sevilla, dar a ales să revină la clubul unde şi-a înceut cariera. Dintre cele 27 de sezoane ca profesionist ale lui Buffon, 20 au fost petrecute la Juventus, şase la Parma şi unul la PSG.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco