Luptă la baionetă! Preşedintele Federaţiei de handbal s-a ales la un vot diferenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul sportiv Alexandru Dedu a fost reales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, învingând-o în turul doi al alegerilor desfăşurate în Capitală pe Narcisa Lecuşanu. Dedu a obţinut 100 de voturi, iar Lecuşanu 99.

Alegeri tensionate la Federaţia Română de Handbal. Alexandru Dedu, Narcisa Lecuşanu şi Robert Licu au candidat la poziţia de preşedinte al FRH, iar lupta a fost una mai echilibrată ca oricând.

La primul tur de scrutin Dedu a strâns 99 de voturi, Lecuşanu 94, Licu 6. Cum fostului pivot al naţionalei i-a lipsit un vot pentru a avea majoritate, s-a trecut la turul al doilea, fără Robert Licu, acesta îndemnându-i pe cei şase votanţi ai săi să meargă pe mâna Narcisei Lecuşanu.

Se pare că doar cinci dintre alegătorii lui Licu au urmat acest sfat, pentru că votul final a arătat: Alexandru Dedu 100, Narcisa Lecuşanu 99.

Astfel, cu un vot în faţă, Dedu rămâne preşedinte al FRH şi pentru următorii patru ani. "Primul gând merge la familia mea, în al doilea rând vreau să vă mulţumesc tuturor, aţi dat dovadă că vă interesează handbalul, au lipsit doar trei structuri. Felicitări, bravo! Am urmărit cu interes programele contracandidaţilor mei. Vreau ca doamna Lecuşanu să pună în practică ce a dorit alături de mine", a spus Alexandru Dedu.

"Eu v-am vrut, voi nu m-aţi vrut, aşa a fost să fie. Vă mulţumesc, domnule preşedinte! Aş dori să v-aplecaţi mai mult asupra handbalului juvenil", a declarat Narcisa Lecuşanu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”