Luminiţa Huţupan şi-a scos fetiţa în lume!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminiţa Huţupan Dinu se mândreşte cu Ştefania, fetiţa sa

La victoria de duminică a Oltchimului, 28-19 cu Toulon, în etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor, a asistat şi fetiţa Luminiţei Huţupan Dinu. Micuţa Ştefania, care astăzi împlineşte şase luni, nu a pierdut niciun meci al Oltchimului în acest sezon.

„Galacticele“ au avut suporteri de toate vârstele la primul meci de acasă din grupele Ligii Campionilor. Cea mai mică a împlinit astăzi şase luni şi este fetiţa Luminiţei Huţupan Dinu, fostul portar al Oltchimului şi al echipei naţionale.

Ştefania a fost adusă de mama sa la toate meciurile vâlcencelor în acest sezon, dar duminică a asistat la primul ei joc în Liga Campionilor.

Atmosfera a fost cu totul alta, dar mulţimea şi gălăgia din sală nu au speriat-o deloc. A fost chiar foarte cuminte şi s-a jucat tot timpul cu Narcisa Lecuşanu şi Adina Meiroşu. A fost fascinată mai mult de galerie, pentru că a stat numai cu ochii pe steaguri şi pe fulare. Ba chiar a şi dormit în ultimele zece minute, pentru că am plecat devreme cu ea de acasă şi nu-şi făcuse somnul“, ne-a dezvăluit Luminiţa.

Antrenoarea secundă a naţionalei României speră ca „Ştefi“ să facă tot handbal, dar spune că nu-i va impune acest lucru, ci o va lăsa să decidă.

Pentru mine cel mai important este să crească mare şi să fie sănătoasă. Normal că mi-aş dori să facă handbal şi o voi îndruma şi ajuta cum voi putea mai bine, dar ea va fi cea care va decide. Deocamdată văd că-i place, însă alegerea îi aparţine, nu o pot obliga“, a mai spus Huţupan-Dinu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi