Lucescu, atacat dur de jurnaliştii turci: ce s-a scris despre selecţionerul român şi cum a reacţionat el după un „jaf“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După trei victorii consecutive în preliminariile Mondialului din 2018 cu Fatih Terim pe bancă, Turcia a fost învinsă la primul meci al lui Mircea Lucescu ca selecţioner al otomanilor.

Terim a plătit pentru conflictul cu vedetele din lot, în frunte cu Arda Turan, însă, readus la prima reprezentativă de „Il Luce“, mijlocaşul Barcelonei n-a putut împiedica eşecul Turciei, la Harkov, cu Ucraina (0-2). 

„Dubla“ lui Yarmolenko (18, 42) a decis partida, însă, ca un „blestem“ pentru Lucescu, care mereu se plânge de arbitraje, de această dată, brigada spaniolă care a condus partida chiar a dezavantajat grav Turcia. Primul gol a fost marcat după o poziţie de ofsaid, iar la al doilea ar fi trebuit acordat aut de poartă. Exasperat de cele două erori care au viciat rezultatul, Mircea Lucescu a recurs la un gest neobişnuit.

La finalul meciului, tehnicianul de 72 de ani s-a dus la brigada spaniolă şi le-a arătat cele două faze chiar pe telefonul mobil! „Le-am arătat că era ofsaid la primul gol şi cât trecuse mingea de linia de margine la al doilea gol. Ar fi trebuit măcar să-şi ceară scuze. Şi trebuia să se acorde cartonaş roşu după ce lui Serdar i s-a spart nasul din cauza lui Besedin. Am avut şi un penalty neacordat. Ucraina a meritat victoria, însă la primul gol a fost ofsaid clar. Până la acel gol, jocul era echilibrat. După 1-0, le-am lăsat adversarilor spaţii pentru contraatacuri, iar ei au profitat de acest lucru“, a comentat „Il Luce“.

Dincolo de arbitraj, românul a subliniat şi slăbiciunile echipei sale: „Nu sunt mulţumit de jocul nostru. Fotbaliştii mei nu sunt încă bine pregătiţi fizic, iar echipa Ucrainei a fost mai rapidă şi a stat mult mai bine din punct de vedere fizic decât noi, putând să joace cu mai multă viteză. S-a văzut că sunt o echipă formată din jucători care evoluează la echipele lor de club în fiecare săptămână. La noi, nu e cazul“.

Pus la zid de jurnalişti

Înfrângerea de la Harkov a aruncat Turcia pe locul 4 din 6 în grupa I, iar în cele trei partide rămase, elevii lui Lucescu au de jucat cu: Croaţia (acasă), Islanda (acasă) şi Finlanda (deplasare).

Clasament: 1. Croaţia 16p, 2. Ucraina 14p, 3. Islanda 13p, 4. Turcia 11p, 5. Finlanda 4p, 6. Kosovo 1p

Presa din Turcia a fost extrem de dură la adresa lui Lucescu, după înfrângerea cu Ucraina. „Lucescu slab, arbitrul slab, echipa naţională şi mai slabă!“, a scris „Hurriyet“. 

Editorialistul Evren Turhan de la „Takvim“ l-a pus şi el la zid pe selecţionerul român, titrând: „Sinuciderea lui Lucescu“. Apoi, a explicat: „Mircea Lucescu, adus după Fatih Terim pentru un nou început, nu avea altă şansă decât victoria în primul său meci. Intri în repriza a doua cu 0-2. Lucescu nu face nimic. S-a uitat la meci ca noi. N-ai nimic de pierdut şi, totuşi, nu ataci. Lucescu n-a citit deloc jocul“.

2 calificări la Cupa Mondială are Turcia, în 1954 şi în 2002. La ultima participare s-a clasat pe locul 3.  
Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”