Lucescu a învins, dar „tremură“: Ce spune statistica înaintea celui mai important meci din cariera sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă au fost dominaţi, clar, la Riad, şi învinşi cu 1-0 de Al-Hilal, japonezii de la Urawa Reds sunt îndreptăţiţi să privească spre retur cu mult optimism.

În primul rând, în returul de la 24 noiembrie, japonezilor le va reveni între buturi portarul titular, Shusaku Nishikawa (33 de ani), care a ratat partida de la Riad, fiind suspendat. 

Apoi, istoricul finalelor Ligii Campionilor Asiei e de partea niponilor. În precedentele patru „duble“ pentru trofeu, formaţia japoneză a triumfat de fiecare dată! Iar în 2017, Urawa Reds a câştigat competiţia chiar în faţa celor de la Al-Hilal, după returul de pe teren propriu!

Există, totuşi, şi un amănunt statistic care le dă încredere arabilor. Pentru prima data de când s-a înfiinţat Liga Campionilor Asiei în formatul actual, în sezonul 2002-2003, Al-Hilal are o mână pe trofeu după manşa tur. 

În precedentele două finale pierdute, în 2014 şi în 2017, formaţia din Riad a abordat de fiecare dată returul, având de remontat scorul nefavorabil din prima manşă. 

În 2014, arabii au pierdut, în deplasare, cu Western Sydney, scor 0-1, iar în 2017, au remizat acasă, cu Urawa Reds, scor 1-1.

Japonia, neînvinsă în finalele Ligii Campionilor Asiei

Ediţie Tur Retur Campioana

2018 Kashima Antlers – Persepolis (Iran) 2-0 Persepolis – Kashima Antlers 0-0 Kashima Antlers

2017 Al-Hial (Arabia Saudită) – Urawa Reds 1-1 Urawa Reds – Al-Hilal 1-0 Urawa Reds

2008 Gamba Osaka – Adelaide (Australia) 3-0 Adelaide – Gamba Osaka 0-2 Gamba Osaka

2007 Sepahan (Iran) – Urawa Reds 1-1 Urawa Reds – Sepahan 2-0 Urawa Reds

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Răzvan Lucescu, „furat“ printr-o decizie scandaloasă: Românul a izbucnit în faţa jurnaliştilor

VIDEO Furtună în deşert: Răzvan Lucescu, meci nebun în finala Ligii Campionilor Asiei şi un rezultat colosal

12 e locul ocupat de Urawa Reds în J-League după 32 de meciuri. În Arabia Saudită, Al-Hilal e lider după nouă etape.  
Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”