Lindsay Vonn a câştigat 220.000 de bani din schi anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Schioarea americană Lindsey Vonn, lidera Cupei Mondiale de schi alpin, domină şi clasamentul primelor de concurs, atât la masculin, cât şi la feminin, cu deja 221.300 euro câştigaţi în acest sezon, potrivit cifrelor anunţate joi de Federaţia internaţională (FIS) şi citate de Agerpres.

Campioana mondială la coborâre şi slalom super-uriaş, care a urcat de 11 ori pe podium, dintre care de 8 ori pe cea mai înaltă treaptă în acest sezon, îl devansează pe elveţianul Didier Cuche, care a câştigat 192.733 euro.

Campioana mondială la slalom super-uriaş a încasat cei mai mulţi bani în urma dublei reuşite săptămâna trecută la Kitzbuehel, staţiunea austriacă oferind cea mai mare primă din circuit.

În ce-l priveşte pe elveţianul Cuche, acesta a decis să doneze 20 la sută din primele sale, circa 20.000 euro, în scop caritabil pentru populaţia haitiană afectată de cutremur.

Liderul Cupei Mondiale masculin, austriacul Benjamin Raich se află doar pe locul 3 în clasamentul masculin al câştigurilor, cu 125.550 euros, după elveţianul Carlo Janka, locul 2 în clasamentul general, dar care a încasat 157.324 euro.

La feminin, a doua în clasamentul câştigurilor este Maria Riesch, cu 167.633 euro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"