Liga Europa: Petrolul, învinsă iarăşi în prelungiri, cu un supergol. Dinamo Zagreb câştigă cu 2-1 şi merge în grupe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 1-3 la Ploieşti, Petrolul avea şanse infime de calificare în grupele Ligii Europa, acolo unde a ajuns în schimb Dinamo Zagreb. Croaţii au câştigat şi returul, scor 2-1, într-o „dublă“ în care inamicul numărul 1 al „lupilor“ a fost atacantul Čop, care a marcat trei din cele cinci goluri ale lui Dinamo Zagreb.

La Ploieşti, Petrolul a controlat meciul, a irosit câteva ocazii importante, iar pe final a încasat două goluri în ultimele 10 minute. Şi l-a pierdut şi pe Geraldo, eliminat în faza premergătoare golului de 1-2. Aşa că misiunea Petrolului părea una imposibilă. 

Şi totuşi, pe Maksimir, din Zagreb, „lupii" au început mai bine, au irosit o ocazie importantă, o bară a lui Tamuz (7), dar au dat peste un atacant în mare formă. Duje Čop, un vârf cotat la 5 milioane de euro, aflat la un pas de un transfer în această săptămână la Sporting Lisabona. 

Čop, autor a două goluri la Ploieşti, i-a executat şi în retur pe „lupi“. Atacantul de 24 de ani a deschis scorul (22) după o pasă filtrantă a lui Machado, autorul ultimului gol în tur, iar zarurile erau aruncate. Petrolul a egalat prin Albin (62), din pasa unui Mutu destul de şters în acest meci, dar a fost un foc de paie. 

Pentru că dacă la Petrolul găurile din defensivă s-au simţit destul de bine, la Dinamo Zagreb veteranul Simunici a respins aproape orice balon aruncat de ploieşteni în defensiva croată. Ploieştenii au încercat să pună presiune pe croaţi, dar până la final ocaziile au fost tot în contul gazdelor. Cea mai mare a venit chiar în minutul 89, când Cobrea, fostul portar de la Chiajna, înlocuitorul accidentatului Pecanha la acest meci, a respins senzaţional, peste poartă, şutul lui Ademi, din 10 metri. 

Până la urmă golul victoriei croaţilor a căzut în prelungiri (90+5), când Antolici s-a distrat cu trei fundaşi ai Petrolului şi a marcat superb, cu un lob, din 16 metri. 

Vineri, de la ora 14.00, are loc tragerea la sorţi a grupelor Ligii Europa, unde România are două reprezentante, Astra şi Steaua.

VIDEO Astra-Lyon 0-1. Giurgiuvenii au "jumulit cocoşul francez" şi s-au calificat, în premieră, în grupele Europa League

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online