Levadia - Pandurii 0-0: 0-16 la cornere, dar golurile s-au păstrat pentru retur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La debutul în cupele europene, gorjenii au dat peste un adversar care, în România, ar juca în liga a doua. Chiar şi aşa, Nistor şi colegii săi n-au putut trece de omul meciului, portarul Smishko.

Într-un decor pitoresc, pe un stadion unde, în spatele tribunelor era o pădure, echipa antrenată de Cristi Pustai şi-a început aventura europeană, pentru prima dată în istoria clubului. 

Lipsa de experienţă a gorjenilor la acest nivel n-a contat, având în vedere că Levadia Tallinn a avut un handicap mult mai important: lipsă de valoare. Ocupanta locului trei în prima ligă din Belarus, după 16 etape, a părut a fi o trupă solidă, însă „certată“ cu mingea. O echipă care, în România, s-ar clasa în partea superioară a ligii secunde.

Cu un asemenea adversar în faţă, gorjenii au pus mingea jos şi au dominat posesia. Eric şi colegii au avut şapte cornere în prima repriză, însă imprecizia la finalizare şi paradele salvatoare ale lui Smishko au făcut ca, la pauză, scorul să fie 0-0.

Acelaşi „film“ şi în partea secundă: oaspeţii au atacat şi au dominat, iar gazdele au acordat corner după corner. După o nouă lovitură de colţ, gorjenii au avut cea mai mare ocazie de a lor, Christou nimerind bara (73)! 

Iar când n-au fost salvaţi de bară, cei de la Levadia au fost salvaţi de paradele portarului Smishko, care a fost omul partidei. Acesta s-a opus în faţa şuturilor periculoase expediate de Nistor (58), Eric (75) şi Buleică (79).

S-a terminat 0-0, însă numai un dezastru în returul programat la 25 iulie, la Târgu-Jiu, poate elimina Pandurii, care, cu siguranţa, nu va mai rata toate ocaziile, iar Levadia a arătat că e echipa inferioară în această „dublă“.

Min. 90+3 - Meciul s-a terminat. Scor final: 0-0

Min. 77 - Ultima schimbare a Pandurilor: iese Matulevicius şi intră Lemnaru.

Min. 73 - Cea mai mare ocazie a gorjenilor: după un nou corner, Christou a nimerit bara.

Min. 66 - Dublă schimbare la Pandurii: ies Anton şi Ciucur, intră Brata şi Buleică.

Min. 58- Ocazie uriaşă pentru Pandurii. Portarul a respins cu greu.

Min. 46 - Partea secundă a început.

Min. 45+ 3 - Repriza s-a încheiat cu un nou corner pentru Pandurii. Scor la pauză: 0-0

Min. 38 - Până acum raportul cornerelor spune totul despre dominarea românilor: 6-0 pentru Pandurii.

Min. 34 - Comentatorii estonieni se entuziasmează la un şut trecut la mare distanţă de poarta lui Mingote. 

Min. 31 - Pandurii e clar echipa mai bună şi dictează ritmul jocului. Eric a mai bătut un corner, dar şutul lui Anton a trecut peste.

Min. 14 - Matulevicius a fost, din nou, la un pas de gol, dar Smishko a trimis în corner. 

Min. 6 - Pandurii a început în forţă şi a avut deja o şansă de gol prin Matulevicius şi un corner.

Min. 1 - Meciul a început.

Debutul european al Pandurilor se produce în Estonia, acolo unde vicecampioana României va întâlni Levadia Tallinn (ora 19.00). Pe lângă lipsă de experienţă, cel mai mare dezavantaj al gorjenilor e faptul că adversara lor e în plin campionat, în timp ce Liga I va începe abia în weekend. După 16 meciuri din prima ligă a Estoniei, Levadia se află pe locul 3 din 10 cu 37 de puncte. Lider e Kalju cu 41 de puncte.

Cel mai periculos fotbalist al gazdelor e Rimo Hunt, golgheterul echipei în campionat, cu 7 reuşite.

Iată echipele de start:

Levadia: Smishko - Kulinits, Jahhimovits, Volchkov, Pikk - Dmitijev - Subbotin, Kaljumae, Antonov, Rausepp - Hunt. 

Pandurii: Mingote - Unguruşan, Erico, Christou, Momcilovici - P. Anton, Breeveld - Eric, Ciucur, Nistor - Matulevicius

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani