Laver Cup a cedat în faţa turneului de la Roland Garros: competiţia lui Roger Federer a fost amânată pentru 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
E oficial: 2020 rămâne şi fără Laver Cup

Pe un ton sobru şi cu nuanţe acuzatoare, organizatorii au anunţat amânarea Laver Cup 2020 pentru anul viitor, în septembrie, ca o consecinţă a mutării turneului de la Roland Garros pentru toamna acestui an.

Laver Cup este în acest moment prima competiţie care, lăsând să se vadă clar nemulţumirile sale, se dă totuşi la o parte pentru a lăsa liber locul revendicat deja de turneul de Mare Şlem de la Paris. Federaţia Franceză de Tenis a decis unilateral noile date pentru turneul său numărul unu, anunţându-şi intenţia de a organiza Internaţionalele de la Paris începând cu 20 septembrie şi până pe 4 octombrie - o mutare care a făcut ca nu mai puţin de 14 competiţii de prim rang din tenisul profesionist să ajungă la concurenţă directă cu Roland Garros-ul. Cu statut special, fiind cea mai de succes competiţie demonstrativă din tenis şi nu un turneu oficial ATP sau WTA precum celelalte 13 competiţii afectate de mutarea Roland Garros-ului, Laver Cup a fost prima care a reacţionat şi a mutat la rândul său pe tabla din ce în ce mai încălcită a întrecerilor de tenis.

În consecinţă, ediţia a patra Laver Cup va avea loc între 24 şi 26 septembrie 2021, tot la Boston, aşa cum era programat pentru acest an, între 25 şi 27 septembrie.

În comunicat, organizatorii precizează: „Mutarea Laver Cup a fost dictată de schimbările din calendarul internaţional care au creat un conflict cu alte competiţii. A fost o decizie pe care trebuia să o luăm. Fanii noştri vor fi dezamăgiţi, dar este măsura responsabilă, impusă de nou-apărutele suprapuneri. Am preferat să luăm acum această decizie pentru a oferi stabilitate şi un sentiment de securitate fanilor, jucătorilor şi partenerilor noştri“.

Roger Federer, aflat la baza proiectului Laver Cup, a transmis şi el: „Este neplăcut faptul că Laver Cup trebuie amânată un an, dar în acest moment este decizia potrivită pentru toate părţile implicate“.

Tenisul este „îngheţat“ până la jumătatea lunii iulie, însă probabilitatea reluării turneelor este scăzută. Pentru moment, cel mai optimist scenariu prevede reluarea unor competiţii şi, eventual, reprogramarea unor turnee deja amânate pentru lunile noiembrie şi decembrie, ceea ce înseamnă că se vor purta negocieri la sânge pentru poziţii într-un nou calendar. Tonul adoptat de Laver Cup accentuează faptul că, în acest moment, Federaţia Franceză se află într-o tabără diferită, dar şi că lupta pentru minimizarea impactului avut de anulările pe bandă rulantă va fi una fără mănuşi.

Până în acest moment, în tenis, doar turneul de la Wimbledon a fost anulat pentru 2020 fără echivoc.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”