Ladislau Boloni: Fără să jignesc pe nimeni, Edi Iordănescu nu este Boloni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul Ladislau Boloni a declarat, joi, că noul selecţioner al României, Edward Iordănescu, este la începutul carierei, spre deosebire de el, care a lucrat 25 de ani în fotbalul occidental.

"Fără să jignesc pe nimeni, Edi Iordănescu nu este Boloni. Boloni a lucrat 25 de ani în fotbalul occidental. Boloni nu s-a uitat la fotbalul occidental la tv. Boloni a fost în vestiar, a simţit transpiraţia, cum se ajunge la meciurile astea. Edi e la începutul carierei şi îi doresc mult succes", a explicat Ladislau Boloni la Fotbal Club, potrivit digisport.ro.

Boloni, care a discutat cu FRF pentru postul de selecţioner, a precizat că nu i s-a părut normal să i se traseze şi un obiectiv intermediat, locul 1 în grupa din Liga Naţiunilor, înainte de cel al calificării la Euro.

"Eu nu aveam voie să dau greş. În fotbal, e posibil orice. Să nu mă înveţe absolut nimeni ce trebuie şi ce nu. Aş vrea să mai precizez că, fiind în grupa a doua valorică, poţi avea doi adversari foarte dificili. Să nu îmi spună nimeni nimic, că dacă eşti pe locul patru, va fi uşor şi dacă eşti pe locul 1, nu vor fi probleme", a adăugat el.

După noi negocieri, Ladislau Boloni acceptase la un moment dat, dar apoi a explicat de ce s-a răzgândit. "E pentru prima dată în viaţa mea când am acceptat un contract cu un asemenea obiectiv. Când mă duc acasă, vreau să ştiu că am făcut absolut totul pentru reuşita echipei mele. Să promit eu că voi fi primul? Niciodată în viaţa mea nu am făcut asta. Eu ştiu că, atunci când mă pun la treabă, dau tot ceea ce ce sunt capabil. Îmi doream să fiu acolo. De aceea, pentru prima dată, am acceptat primul obiectiv. Obiectivul principal era calificarea la Campionatul European. Obiectivul intermediar te oprea să munceşti mai departe. Înţeleg că vrem să fim primii. Şi eu luptam, dar, în acelaşi timp, aveam un plan de pregătire cu care voiam sa ajung în condiţii optime la preliminariile Campionatului European. De aici au venit diferite complicaţii. Am încercat să îmi caut nişte soluţii, să nu îi dau şansa FRF să se despartă de mine fără să plătească. Îmi doream să am şi eu acelaşi drept. De ce FRF, care e mai puternică decat orice antrenor, să aibă posibilitatea să se despartă de mine şi eu nu?".

FRF l-a numit săptămâna trecută pe Edward Iordănescu în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pentru următoarele două campanii, Liga Naţiunilor şi preliminariile Campionatului European din 2024.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție