La 48 de ani, maraton de la Polul Nord la Polul Sud!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Australianul Pat Farmer vrea să alerge de la Polul Nord la Polul Sud, în sprijinul unei cauze umanitare. Incredibila cursă se va întinde pe 21.000 de kilometri, de-a lungul continentelor americane.

Farmer, 48 de ani, un maratonist care deţine mai multe recorduri de anduranţă în ţara sa, speră să strângă 100 de milioane de dolari pentru a sprijini programele de furnizare de apă potabilă şi igienizare ale Organizaţiei Crucii Roşii.

„M-am născut cu un dar, acela de a fi capabil să alerg pe distanţe lungi mai repede şi mai departe decât oricine altcineva pe pământ, şi vreau să-mi folosesc acest dar", a spus Farmer, care a făcut în alergare turul Australiei şi a traversat unul dintre cele mai mari deşerturi ale continentului sudic. 

Călătoria va dura 11 luni, timp în care acesta şi-a propus să alerge în fiecare zi. „Sincer vă spun că nu ştiu dacă voi putea ajunge de la Polul Nord la Polul Sud, dar ştiu că pot alerga 80-90 de kilometri pe zi, iar când mă trezesc a doua zi dimineaţa, pot să o iau de la capăt", a mai spus alergătorul, care a fost pentru un deceniu membru al Parlamentului australian.

Farmer va lua startul în martie 2011, în apropierea Polului Nord, iar drumul său va continua prin Canada, Statele Unite, Mexic şi alte zece ţări sud-americane. Din Argentina, acesta va fi transportat pe calea aerului pentru ultimele etape, cele care îl vor duce către polul sud.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța