La 39 de ani, Del Piero se autopropune la un club important din Europa: unde vrea să joace şi ce a făcut în ultimii doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alessandro Del Piero

A fost un fotbalist uriaş, iar între 1993 şi 2012 a evoluat la o singură echipă, Juventus. Acum se agaţă de orice şansă pentru a-şi continua cariera.

După doi ani petrecuţi în Australia, la Sydney FC, Alessandro Del Piero şi-a încheiat contractul cu „canguri“ de curând. Cu un salariu anual de 2,4 milioane de euro, italianul a devenit cel mai bine plătit fotbalist care a evoluat vreodată în prima ligă australiană. 

Totuşi, dincolo de faptul că a fost o lovitură de imagine, mutarea n-a dat roade pe teren pentru Sydney FC. În primul sezon cu Del Piero în lot, echipa abia a scăpat de la retrogradare, terminând pe locul 7 din 10. Contribuţia italianului? 14 goluri.

În a doua stagiune, cea recent încheiată, Sydney FC s-a clasat pe locul 5 din 10, iar Del Piero a marcat de zece ori. Insuficient însă pentru a prinde un nou contract la gruparea din prima ligă. Într-o primă fază, s-a spus că Del Piero va ajunge în campionatul chinez, acolo unde fostul său antrenor, Marcello Lippi pregăteşte campioana Guangzhou Evergrande.

Mutarea nu s-a materializat, iar acum Del Piero s-a autopropus la Celtic Glasgow. „Acum doi ani, erau interesaţi de mine, am discutat, dar nu s-a ajuns la o înţelegere. Cred că şi acum ar fi interesantă o mutare a mea acolo. Dacă am putea discuta, ar fi grozav. Dacă vreţi, vă dau numărul meu de telefon să-l pasaţi mai departe. Celtic e o echipă mare şi mie mereu mi-a plăcut să joc în Scoţia, aşa că de ce nu?“, a declarat italianul pentru „The Sun“.

17  trofee a cucerit Alessandro Del Piero cu Juventus. Ulterior însă, două dintre cele opt titluri câştigate au fost retrase din cauza scandalului Calciopoli.  
Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro