Kylian Mbappe, de la „maimuță” la salvatorul Franței. Anul trecut voia să se retragă din națională!

0
Publicat:

O partidă cu o desfășurare incredibilă, disputată anul trecut pe Arena Națională din București, era gata-gata să pună capăt carierei internaționale a starului Kylian Mbappe. La Euro 2020, jucat anul trecut din cauza pandemiei, Franța era eliminată în ”optimile” turneului final la penalty-uri, după ce conducea cu 3-1 în minutul 75. Mbappe rata o lovitură de departajare pentru ”cocoși” și era pus la zid de toată suflarea franceză.

Abuzurile rasiste de atunci l-au înfuriat pe Kylian, astfel că acesta a anunțat federația că se retrage din națională: „Gata, nu voi mai juca pentru Franța! Nu pot juca pentru oameni care cred că sunt o maimuță", a povestit el ulterior. Însă a fost convins de președintele forului francez de fotbal, Noel Le Graet să continue. Și s-a dovedit că decizia a fost cea dreaptă.

La CM Qatar 2022, Kylian Mbappe stabilește record după record, înscriind deja de 3 ori pentru Franța în primele două meciuri din grupă. Ba chiar prin reușitele contra Danemarcei (2-1) și-a calificat echipa în ”optimilie” competiței, Franța fiind prima națională care și-a asigurat biletele pentru fazele superioare.

Mbappe și Franța, primii calificați în ”optimile” Qatar 2022. Foto Getty images

L-a egalat pe marele Pele

Statisticile lui Mbappe sunt extraordinare. La doar 23 de ani, l-a egalat pe Zinedine Zidane în topul golgheterilor naționalei Franței (31), depășindu-i pe Just Fontaine și pe Jean-Pierre Papin (30).

La doar 23 de ani, l-a întrecut pe Thierry Henry și e al doilea în ierarhia celor mai prolifici "cocoși" la Mondial (7), după legendarul Just Fontaine (13).

Are 4 goluri la primul său turneu final, la 19 ani, când a devenit campion al lumii la CM Rusia 2018. Și încă 3 acum, în două meciuri, devenind cel mai prolific francez de la CM Qatar 2022.

Top gogheteri Franța

Kyliam Mbappe trage naționala Franței după el. Foto Getty images

Nume                          Goluri - Selecții

1-2. Olivier Giroud       51 - 116

Thierry Henry              51 - 123

3. Antoine Griezmann 42 - 112

4. Michel Platini          41 - 72

5. Karim Benzema      37 - 97

6. David Trezeguet     34 - 71

7-8. Kylian Mbappé    31 - 61

Zinedine Zidane         31-108

*statistică gsp.ro

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă