Klopp şi Solskjaer, îngroziţi: Ce au spus după ce Liverpool şi United au fost distruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două înfrângeri suferite, duminică seară, de granzii din Premier League continuă să facă valuri în lumea fotbalului, iar antrenorii celor două formaţii îşi găsesc cu greu cuvintele după nişte catastrofe sportive.

Manchester United - Tottenham, scor 1-6, şi Aston Villa - Liverpool, scor 7-2, au fost partidele care au umbrit restul weekend-ului fotbalistic în Europa.

Chiar şi dacă pornim de la ideea că nicio formaţie nu e invincibilă, e greu de înţeles cum două grupări ansamblate cu milioane de euro, cu colecţii uriaşe de vedete în lot, au „reuşit“ să piardă atât de drastic în două meciuri de campionat?

Această dilemă există şi pentru antrenorii celor două formaţii care au încercat să explice ce au păţit echipele lor, în acest weekend.

Ce a spus Ole Gunnar Solskjaer, antrenor Manchester United?

*E cea mai neagră zi pentru mine în fotbal, indiferent că vorbim de perioada în care am jucat sau de când m-am apucat de antrenorat. Eu am avut unele mari înfrângeri şi în trecut din care am învăţat şi am mers înainte. După astfel de rezultate, trebuie să-ţi eliberezi mintea şi să priveşti spre viitor.

*Nu vreau să mă mai gândesc la meciul cu Tottenham. Cred că, la fel ca şi pentru mine, acest meci a fost cel mai rău moment din cariera jucătorilor lui United. Totul ne-a mers prost în acest meci. Ne-am pierdut concentrarea după ce am deschis scorul din penalty, în minutul 2, iar apoi l-am pierdut şi pe Martial, eliminat, în minutul 28. Această eliminarea ne-a dat toate calculele peste cap.

Ce a spus Jurgen Klopp, antrenor Liverpool?

*Nu sunt sigur că pot explica ce s-a întâmplat, dar pot spune ce am văzut. A fost un meci în care Aston Villa a jucat foarte bine şi a profitat de toate greşelile noastre. Am făcut erori imense în apărare, dar în ultima treime ne-am descurcat destul de bine. N-am marcat mult, dar ne-am creat şanse.

*Am încercat să schimbăm sistemul la pauză, dar e greu să revii de la 4-1. Am făcut toate lucrurile care n-ar trebui făcute într-un meci de fotbal, dar jos pălăria pentru Aston Villa pentru că ei ne-au forţat să jucăm aşa.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete