„Killerul“ Cadu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niculescu a încasat un picior în plex de la fundaşul CFR-ului, fiind la un pas de tragedie. „Clau-gol" şi-a revenit miraculos. Ieri a fost la spital, dar luni va fi pe teren, contra Universităţii Craiova.

Ricardo Cadu a devenit „sperietoarea" adversarilor CFR-ului! Căpitanul campioanei iese din ce în ce mai mult în evidenţă din cauza intervenţiilor sale dure, unele demne de K1. Joi seară, portughezul l-a „bubuit" pe Claudiu Niculescu. În minutul 67 al partidei CFR - „U" Cluj, scor 1-1, Cadu a şutat puternic într-un balon, izbindu-l violent cu piciorul în piept pe vârful „şepcilor roşii". „Clau-gol" s-a prăbuşit pe gazon şi a fost scos cu targa în afara terenului, unde a primit îngrijiri medicale timp de aproximativ cinci minute. Doctorii i-au aplicat o mască de oxigen pe faţă şi i-au făcut perfuzii.

Cadu, speriat şi amendat

„Sunt OK şi îi mulţumesc lui Dumnezeu. Am fost la spital pentru un control amănunţit şi medicii mi-au spus că pot juca, fără probleme, în meciul din etapa viitoare", ne-a povestit, ieri, Claudiu Niculescu. Până şi „agresorul" s-a speriat de cele petrecute pe teren. „L‑am lovit pe Niculescu în piept şi recunosc că m-am speriat foarte tare", a mărturisit Cadu, la finalul confruntării cu „U" Cluj. Totuşi, portughezul a mai făcut o „victimă" după meci. Nervos din cauza rezultatului, căpitanul CFR-ului s-a „răzbunat" pe uşa vestiarului arbitrilor, lovind în ea cu pumni şi cu picioarele! Comisia de Disciplină l-a amendat, ieri, pe Cadu cu 6.000 de lei pentru comportamentul său.

Au lipit stickere cu un fan care urinează pe sigla CFR-ului

Rivalitatea dintre cele două formaţii clujene a generat un episod incredibil. Înaintea meciului, jucătorii lui „U" au lipit în vestiar stickere care înfăţişau un suporter de-al lor urinând pe sigla CFR-ului! Abţibildurile au fost descoperite de angajaţii stadionului din Gruia după finalul partidei. Oficialii campioanei nu au gustat deloc gluma, au pozat tot şi, foarte probabil, vor depune memoriu la LPF împotriva celor de la „U".

Asistentul Popa, „executat" de CCA

Derby-ul CFR - „U" Cluj s-a încheiat 1-1 doar pentru că arbitrul de linie, Ionel Popa, a validat eronat ambele goluri. La reuşita gazdelor a fost ofsaid clar, iar la cea a oaspeţilor, mingea nu a depăşit linia porţii! Se pare că cele două erori îl vor costa destul de mult pe asistentul din Paşcani, care este şi purtător de ecuson FIFA. Surse autorizate susţin că el va fi suspendat de CCA până la finalul sezonului.

35 de cartonaşe galbene şi trei cartonaşe roşii a primit Ricardo Cadu de când joacă în Liga I.

"L‑am lovit pe Niculescu şi m-am speriat foarte tare."
Ricardo Cadu
căpitan CFR Cluj


Victimele lui Ricardo Cadu

JUCĂTOR               CE A PĂŢIT

Arthuro (Ex-Steaua)    Călcat pe spate cu crampoanele
Miranda (Ex-Dinamo)    Călcat pe mână
Brandan (Ex-Urziceni)    Lovit cu cotul în figură
Burdujan (Ex-FC Vaslui)    Călcat pe pulpa stângă
Sînmărtean (FC Vaslui)    A primit un cot şi un pumn în stomac
Viglianti (Oţelul)    Lovit cu cotul în faţă
Dina (Ex-Craiova)    Călcat pe spate cu crampoanele
Cesinha (Rapid)    S-a ales cu capul spart după un duel
Herea (Rapid)     A fost călcat pe cap
Niculescu („U" Cluj)    Lovit cu piciorul în plex

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine