Judoul românesc obţine performanţe pe bandă rulantă: trei medalii pentru judoka din România în Coreea de Sud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un argint câştigat de Corina Căprioriu şi două bronzuri obţinute de Andreea Chiţu şi Larisa Florian este zestrea de medalii a României la finalul Grand Prixului de judo de la Jeju, Coreea de Sud.

Căprioriu, care a luptat în limitele categoriei 57 de kilograme, nu a avut adversar până în finala concursului, unde a dat peste japoneza Christa Deguchi. Nipona s-a dovedit a fi mai inspirată şi a câştigat disputa printr-un ippon, cu un minut înainte de sfârşitul confruntării. În ciuda înfrângerii, Caprioriu s-a ales cu 180 de puncte în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Judo (FIJ), primind şi un cec de 2.000 de dolari.

Andreea Chiţu, vicecampioană olimpică la Londra, a întâlnit-o în turul doi al concursului pe conaţionala Larisa Florian. Surprinzător, cea din urmă judoka a învins-o prin ippon pe Chiţu, numărul 5 mondial, conform clasamentului FIJ. În semifinale, Florian a cedat în faţa reprezentantei gazdelor, Eun Jung şi a fost nevoită să lupte pentru medalia de bonz împotriva altei coreence, Ju Hee Ha, pe care a învins-o şi a câştigat în cele din urmă bronzul.

În schimb, Chiţu a avut nevoie de două meciuri de recalificări pentru a intra din nou în cărţile medaliei. Românca a câştigat ambele confruntări şi a intrat şi ea în posesia bronzului, întregind palmaresul României la Grand Prixul de judo din Coreea de Sud: un argint şi două bronzuri. Pentru perfomanţele lor, Chiţu şi Florian au primit fiecare câte 120 de puncte în clasamentul FIJ şi un cec în valoare de 1.000 dolari, informează site-ul ijf.org.

CITIŢI ŞI:

„Bronz“ pentru România. Andreea Chiţu s-a întors cu o medalie de la Grand Prix-ul de judo, din Tokyo

Putin este mai tare ca Chuck Norris la taekwando

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!