Jocurile Olimpice n-ar avea farmec fără ei! Cele mai exotice prezenţe de la Soci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jocurile Olimpice de Iarnă înseamnă şi poveştile celor care nu câştigă niciodată, a oamenilor care ridică altfel de ştachete decât cele sportive.

Pe pârtiile acoperite cu zăpadă artificală din Soci se va derula un nou episod al războiului rece dintre SUA şi Rusia. Ca arbitri, statele nordice ale lumii, Norvegia, Canada sau Suedia şi ţări precum Germania, Elveţia, Austria, Franţa sau Italia, cu o bogată “cultură montană”. 

Pentru ca disputa să fie oficială e nevoie de un număr rotund de participanţi şi de aici se naşte nevoia de a-i băga în seamă şi pe cei mici.  
Pe lista statelor care-şi trimit “olimpici” la Soci apar ţări africane, Zimbabwe sau Togo, insule şi insuliţe, precum Timorul de Est sau cele Virgine, ţări exotice, ca Tonga sau Republica Dominicană.


Insulele Dominicane trimit un cuplu “în concediu”
“E puţin spus că suntem outsideri la acest concurs. Suntem mult sub cei mai slabi competitori”, admite Gary di Silvestri. La 46 de ani, americanul s-a încumetat să se înscrie în cursa de schi fond, pe distanţa de 15 kilometri, în vreme ce soţia sa, Angela di Silvestri, e cu doi ani mai în vârstă şi merge pe schiuri doar 10 kilometri. Cei doi s-au angajat în tot felul de acte caritabile în Insulele Dominicane, iar micuţul stat din Caraibe a hotărât să le acorde cetăţenia în semn de mulţumire. Când CIO le-a transmis ţărilor liliputane că ar fi nimerit să-şi găsească nişte sportivi pentru Olimpiada de iarnă, cei doi erau singurii locuitori din însorita Dominicană care urcaseră vreodată pe schiuri. Sportivii de 46 şi 48 de ani vor fi primii ai acestei insule ce vor lua parte la o Olimpiadă de iarnă.

Prinţul mexican de 55 de ani
Cel mai vârstnic concurent de la Soci este prinţul Hubertus von Hohenloe. Titulatura şi numele îi trădează originile părinţilor, care provin din familii princiare din Germania şi Austria, dar el concurează sub steagul Mexicului pentru că aici s-a născut, în urmă cu fix 55 de ani şi 4 zile. Este la a 6-a Olimpiadă a carierei şi ar fi putut fi chiar a 7-a dacă mexicanii ar fi găsit fonduri să-l trimită şi la Torino, în 2006. În afară de schi, se ocupă şi de muzică, sub numele de Andy Himalaya sau Royal Disaster, şi se laudă cu trei expoziţii fotografice. Pentru concursul de la Soci, prinţul şi-a ales o costumaţie în stil mariachi, fiind cunoscut mai degrabă ca un “măscărici” al Olimpiadelor. 

Săniorul din Tonga cu nume de chiloţi
Bruno Banani este primul “olimpian” pe care Tonga l-a dat vreodată. Fuaeha Semi, pe numele său adevărat, a fost “racolat” de o formă de marketing, care i-a propus să se prezinte la concursuri cu un nou nume, Bruno Banani, o firmă producătoare de lenejerie intimă din Germania. Schimbarea s-a făcut şi-n acte, iar Bruno a devenit rapid un produs media. Oficialii de la CIO n-au apreciat găselniţa, pe care au numit-o “o idee perversă de marketing”.


Violonista de pe schiuri
Vanessa-Mae este o violonistă cunoscută şi apreciată printre cei care sunt fani ai uniunii dintre clasic şi tehno. Copil-minune al muzicii, Vanessa a cunoscut faima şi averea de timpuriu, la 14 ani având câteva milioane de albume vândute şi tot atâţia dolari în cont. Crescută în Anglia, ea s-a mutat într-o staţiune elveţiană în 2009, unde a crescut la un nivel onorabil în schiul alpin. La 35 de ani, ea va concura în numele Thailandei, ţara de origine a tatălui său.

Kenyanul care a cucerit Japonia
La Nagano, în 98, prin satul olimpic şi-a făcut apariţia un kenyan, înscris pe lista concurenţilor de la schi fond. Philip Boit se urcase pe schiuri cu doar doi ani în urmă, iar în timpul cursei a căzut de multe ori. Bjron Daehlie câştigase de 20 de minute şi ar fi trebuit să îşi primească medalia de aur, însă el a ales să aştepte şi ultimul competitor. În aplauzele frenetice ale spectatorilor, Boit a încheiat cursa, cu lacrimi în ochi.

JURNALIŞTII TRIMIŞI LA SOCI DESCRIU DEZASTRUL ORGANIZATORIC
 

Telex
44 de români la Soci. Delegaţia României e formată din 24 de sportivi, 14 antrenori, 3 membri ai staffului medical şi 3 oficiali. Mâine, în Adevărul Weekend, componenţa lotului tricolor, la ce probe participă românii şi când intră în concurs.
Concursul începe joi, deschiderea e vineri. Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă are loc vineri, de la ora 18. Cu toate acestea, jocurile încep chiar de joi, când sunt programate calificări la snowboard şi patinaj artistic. De 30 de ani nu s-a mai întâmplat ca unele competiţii să preceadă deschiderea oficială.
Igiena nu e punctul forte. Greg Wyshynski, de la Yahoo Sport, s-a declarat şocat de mesajul cu care a fost întâmpinat în camera hotelului său: "Vă rugăm nu aruncaţi hârtia igienică în toaletă. Puneţi-o în coşul de gunoi de lângă toaletă". Alţi jurnalişti au publicat imagini cu apa din hotel, de culoare maronie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie