Jocurile Olimpice, la final. Ultima probă la care participă România

0
Publicat:

Jocurile Olimpice se închid astăzi cu ceremonia de pe Stade de France, programată între orele 22.00 și 0.15 (în direct pe TVR și Eurosport). Miile de sportivi participanți vor defila în fața spectatorilor, într-o festivitate care nu va mai isca scandaluri, cum a fost la cea de deschidere. Pentru România, drapelul va fi purtat de micuța halterofilă Mihaela Cambei, câștigătoare a medaliei de argint la categoria 49 kg.

Joan Chelimo Melly va încerca să facă performanță pentru România. Foto Facebook

Jocurile Olimpice au însemnat mai întâi emoții, chiar dacă au fost presărate cu momente controversate în cele 16 zile de concurs. Să ne amintim numai de purtătorii steagului României la festivitatea de deschidere, soții Ionela și Marius Cozmiuc, care între timp și-au anunțat retragerea din activitate. Sau de cursa fantastică a lui David Popovici de la 200 metri liber. Ori de bărcile de la canotaj, care au făcut să se intoneze imnul țării de două ori.

Însă până la punctul final de la Paris 2024, România va mai intra o dată în concurs, astăzi, de la ora 9.00, la maraton. Reprezentantele noastre vor fi atletele naturalizate Delvine Melingor și Joan Chelimo Melly, care vor lua startul în cursa feminină de 42,195 kilometri.

Medaliile României la JO 2024

3 aur: David Popovici (înot, 200 m liber), Andrei Cornea și Marian Enache (canotaj, dublu vâsle masculin), Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş și Victoria Ştefania Petrea (canotaj, 8+1 feminin).

4 argint: Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel (canotaj, dublu rame feminin), Ancuţa Bodnar și Simona Radiș (canotaj, dublu vâsle feminin), Ionela Cozmiuc, Gianina van Groningen (canotaj, dublu rame feminin, categorie ușoară), Mihaela Cambei (haltere, cat. 49 kg).

2 bronz: David Popovici (înot, 100 m liber), Ana Maria Bărbosu (gimnastică, sol) - câștigată după ccontestația depusă la TAS.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare