JO Paris 2024 vs JO Milano-Cortina 2026: spectacol deliberat perturbator contra tradiție și mândrie națională
0După ce Jocurile Olimpice de Vară de la Paris 2024 au declanșat un conflict cultural, Italia a mers pentru Olimpiada de Iarnă 2026 pe moștenire, patrimoniu și mândrie națională. Ediția încheiată aseară la Verona a fost, atât la ceremonia de deschidere, cât și la cea de final, de clasă și cu mesaj diferit față de cel abordat de Franța.
Paris și Milano-Cortina au oferit două spectacole olimpice complet diferite, unul care a stârnit reacții negative legate de războiul cultural și altul care s-a concentrat pe moștenire și mândrie națională, un contrast despre care unii observatori spun că reflectă traiectoriile politice ale lui Emmanuel Macron și Giorgia Meloni, scrie FoxNews.
Ceremoniile de deschidere ale Jocurilor Olimpice se numără printre cele mai urmărite transmisiuni culturale din lume, ceea ce le face scene puternice pentru națiuni, unde pot proiecta modul în care se văd pe sine și cum vor să fie văzute. „Parisul a încercat să reinterpreteze tradiția. Milano a prezentat tradiția”, a declarat Hugh Dugan, fost diplomat american, care a încadrat contrastul dintre ceremonii ca parte a unei dezbateri mai ample privind rolul culturii, politicii și identității în cadrul Jocurilor.
Franța a propus un spectacol deliberat perturbator
Dugan a descris ceremonia de la Paris din 2024 ca fiind „un spectacol urban deliberat perturbator, descentralizat... îndrăzneț vizual, dar polarizat”, construit în jurul unui colaj narativ al Franței moderne, al diversității și al reinterpretării istoriei. Acesta a spus că coregrafia și costumele au „conținut adesea comentarii sociale explicite”, alimentând dezbaterea cu privire la faptul dacă anumite părți ale ceremoniei au fost intenționat provocatoare sau conduse de ideologii. Cel mai controversat moment a fost reinterpretarea celebrei scene din „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci, fapt care a atras critici din partea grupurilor creștine și a comentatorilor conservatori, înainte ca organizatorii să clarifice intenția lor și să își ceară scuze pentru orice ofensă.
Ideologia woke și direcția culturală a Franței
Momentul a devenit un punct de start în dezbaterea mai amplă din Franța despre războiul cultural privind identitatea, religia și semnificația simbolismului public. Ceremonia din 2024 a declanșat o discuție națională despre ideologia woke și direcția culturală a Franței.
Dugan a lăudat Olimpiada organizată de Italia, spunând că ceremoniile Jocurilor de Iarnă de la Milano-Cortina au evidențiat „tradiția, armonia, coexistența și armistițiul olimpic”, punând accentul pe patrimoniu, peisaje și procesiunea atleților mai mult decât pe mesajul politic. El a numit abordarea italiană „panoramică, bazată pe patrimoniu, clasică”, comparativ cu stilul „maximalist, bazat pe narațiune, experimental” al Parisului.
Reinterpretare modernă vs simbolism tradițional
Parisul s-a orientat spre identitatea modernă și pluralism, a mai spus Hugh Dugan, prezentând o narațiune culturală ambițioasă pe care unii spectatori au considerat-o îndrăzneață, în timp ce alții au considerat-o încărcată politic. Milano, în schimb, și-a centrat mesajul pe teme atemporale legate de patrimoniu, conexiune umană și armistițiul olimpic. Contrastul dintre ceremonii evidențiază o evoluție mai amplă a Jocurilor Olimpice în sine. Națiunile gazdă folosesc din ce în ce mai mult ceremoniile de deschidere pentru a proiecta identitatea și valorile naționale, fie prin reinterpretare modernă, fie prin simbolism tradițional.
Și Emma Schubart, cercetătoare la Henry Jackson Society din Marea Britanie, a declarat pentru Fox News: „Jocurile Olimpice au devenit o scenă atât pentru politica culturală, cât și pentru sport. Franța președintelui Emmanuel Macron s-a orientat spre o politică progresistă, «trezitoare» și spre simbolismul post-național, în timp ce Italia prim-ministrului Giorgia Meloni a pus accentul pe moștenire, tradiție și mândrie națională necondiționată. Aceste alegeri estetice reflectă o diviziune tot mai mare cu privire la viitorul cultural și politic al Europei”.