JO 2020 Tokyo: Japonezii şochează! Directorul festivităţii de deschidere a fost dat afară, cu o zi înainte de eveniment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kentaro Kobayashi

Corectitudinea japoneză atinge noi cote. Şi nu ţine cont de presiunea organizării unei acţiuni pentru care întreaga ţară s-a pregătit intens, în ultimii ani.

Ultimul exemplu a venit chiar astăzi. Concret, Kentaro Kobayashi, directorul festivităţii de deschidere (va avea loc, vineri, de la ora 14.00, ora României, şi va fi pe TVR 1 şi Eurosport) a fost concediat, cu 24 de ore de eveniment! 

Motivul? Recent, au apărut imagini cu o scenetă din anii '90, în care Kobayashi a făcut o glumă pe seama Holocaustului. Imaginile cu Kobayashi datează din 1998! Atunci, în cadrul unui show pentru cei mici, Kobayashi se întoarce spre colegul său, un alt actor, şi arătând spre o păpuşă spune: „E cea pe care ai folosit-o, atunci când ai spus hai să ne jucăm de-a Holocaustului“.

Văzând aceste imagini din 1998, japonezii au tăiat în carne vie şi l-au dat afară pe Kobayashi!

„Am aflat că, în cadrul unui moment artistic din trecut, Kentaro Kobayashi a folosit un limbaj care ridiculizează o tragedie istorică. Nicio persoană, oricât de creativă ar fi, n-are dreptul de a se amuza pe seama victimelor genocidului. Ca atare, Comitetul de Organizare al Jocurilor Olimpice a decis să-l demită pe domnul Kobayashi din funcţie“, a declarat preşedintele Comitetului Tokyo 2020, Seiko Hashimoto, potrivit Eurosport.

Alţii şi-au dat demisia de onoare

Demisia de onoare e un termen aproape necunoscut în România, dar luat foarte în serios în Japonia. Iar tot ceea ce s-a întâmplat, în ultima perioadă, cu organizarea Jocurilor Olimpice, demonstrează, încă o dată, acest lucru.

În luna februarie, Yoshiro Mori, a renunţat la şefia Comitetului de Organizare din cauza unor remarci controversate. Presa japoneză l-a citat cu o declaraţie despre femei, care a fost considerată „inacceptabilă“ de public. Mori a spus că femeile vorbesc prea mult în şedinţe şi că multe dintre ele, prezente în şedinţele de board, irosesc timpul preţios al organizatorilor. 

O lună mai târziu, în martie, Hiroshi Sasaki, directorul de creaţie pentru JO 2020, şi-a prezentat şi el demisia. Acesta a sugerat, în glumă, că Naomi Watanabe, un fotomodel supraponderal, poate îndeplini rolul de „Olympig“ (n.r. - Porcul olimpic). Ulterior, Sasaki şi-a cerut scuze pentru această remarcă.

La începutul acestei săptămâni, compozitorul ceremoniei de deschidere din cadrul JO 2020 a demisionat şi el. Keigo Oyamada a trebuit să plece, după ce a recunoscut, în unele interviuri, că şi-a persecutat colegii cu handicap pe vremea când era elev.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne