JO 2020 Tokyo, gimnastică: Ce diagnostic a primit Larisa Iordache după accidentarea de la bârnă. A încheiat exerciţiul în lacrimi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Larisa Iordache va avea trei zile de pauză forţată, după care va începe pregătirea pentru finală Foto: Arhivă

Larisa Iordache a obţinut calificarea în finala de la bârnă din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, dar a încheiat exerciţiul cu lacrimi în ochi, din cauza unei accidentări la gleznă. Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti susţine că gimnasta a efectuat un control medical RMN şi a anunţat care este starea ei acum.

"Cu dureri la picior, cu lacrimi în ochi, dar cu o inimă cât toată România, Larisa Iordache a reuşit să-şi asigure un loc în finala olimpică de la bârnă. 

La finele calificărilor de astăzi, ea a avut a patra notă (14.133) la aparatul ei favorit, după două chinezoaice şi o americancă. Larisa va concura pentru medalii peste opt zile, pe 3 august, iar timpul îi este aliat în lupta teribilă pe care o duce cu durerea. 

La controlul medical ulterior (RMN), s-a descoperit că are o entorsă metatarsiană. Va avea trei zile de pauză forţată, după care va începe pregătirea pentru finală! De acasă, îi transmitem şi noi toată energia pozitivă de care are atât de mare nevoie", a anunţat Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti.

Exerciţiul româncei a fost unul aproape perfect, singura eroare venind la ieşirea de pe aparat. Aterizarea cu probleme i-a dat mari emoţii, gimnasta lovindu-se la gleznă, o zonă foarte sensibilă pentru ea, care era bandajată şi protejată după operaţiile suferite la tendonul ahilian. Gimnasta tricoloră a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar a părut să-şi revină după câteva minute.

Iordache a ales să participe la JO 2020 doar în proba de bârnă din cauza durerilor pe care le resimte la glezna stângă.

Exerciţiul Larisei a plecat de la 6.2 în ceea ce priveşte dificultatea. 

Este a doua Olimpiadă consecutivă (Rio de Janeiro, Tokyo) în care România nu este reprezentată de echipa olimpică de gimnastică feminină (nu a obţinut calificarea).
 

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă