JO 2020 Tokyo, fotbal: Rădoi, optimist după succesul cu Honduras: „Mai putem reuşi ceva!“ Ce a declarat Mihai Stoichiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentativa României a debutat cu o victorie, joi, la Kashima, în faţa echipei Hondurasului, scor 1-0 (1-0), în prima etapă a Grupei B a turneului olimpic.

După meci, selecţionerul Mirel Rădoi a declarat că echipa sa a dat dovadă de unitate de grup, determinare şi sacrificiu. "Victoria nu vine niciodată uşor. A fost unitate de grup, determinare, sacrificiu. Jucătorii au avut curaj şi personalitate. Am cedat iniţiativa, nu suntem la un nivel fizic foarte bun, dar sperăm de la meci la meci să mai acumulăm ceva. În următoarele două partide, cu trei puncte, prin jocul rezultatelor, ne putem califica mai departe. Ne bucurăm că am debutat cu dreptul. Deja suntem câştigători, am venit aici ca învingători, sunt sigur că mai putem reuşi ceva", a spus Rădoi la TVR.

Stoichiţă: "Nu am fost frumoşi, dar am fost eficienţi"

Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, i-a lăudat şi el pe tricolori, dar a recunoscut că jocul acestora nu a fost unul entuziasmant. "Este o victorie meritată, este rodul inteligenţei şi sacrificiului. Poate nu am fost echipa care să dominăm Honduras, nu este o echipă uşoară. Ei au adus tot ce au mai bun în ţară. Trebuie felicitaţi băieţii pentru sacrifiu şi inteligenţă. Este foarte bine, este o mândrie pentru mine, de 57 de ani aşteptăm, îi felicit pe toţi. Mirel a fost un antrenor sigur în faza de apărare şi speculativ pe atac. Nu am fost frumoşi, dar am fost eficienţi. Mirel Rădoi este realist, ştie ce are la îndemână şi s-a adaptat. Dacă am fi avut toţi jucătorii care au participat la această calificare şi care ar fi avut dreptul să joace, am fi fost îndreptăţiţi să tânjim după o medalie. Eu am încredere în grupul ăsta, să vedem", a declarat Stoichiţă la TVR.

Citeşte şi

JO 2020 Tokyo, fotbal: România învinge cu şansă Honduras, devine favorită la calificarea în sferturi!

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională