Jaf maghiar: Viktor Kassai, un „asasin“ cu fluier! Real - Bayern, calificare decisă de greşeli uriaşe de arbitraj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viktor Kassai

Finala din sferturi s-a ridicat la nivelul aşteptărilor şi a oferit un retur electrizant. Din păcate, brigada din Ungaria a ruinat un meci în care s-au dat şase goluri.

Pornit de la 2-1 pentru Real Madrid, returul de pe „Santiago Bernabeu“ trebuia să fie o formalitate în viziunea multora, mai ales că în prima manşă Bayern a arătat, în anumite momente, ca o echipă neputincioasă.

Numai că nemţii, conduşi chiar de fostul antrenor al Realului, Carlo Ancelotti, şi-au învăţat lecţia după înfrângerea de acasă şi au crezut în calificare până au fost „furaţi“ în minutul 104. 

Dacă în prima manşă, bavarezii au fost nevoiţi să se descurce fără Lewandowski, în retur, a fost rândul madrilenilor să aibă o absenţă de marcă: Bale. Isco l-a înlocuit pe starul galez, însă n-a strălucit şi a fost schimbat cu Lucas Vazquez după 71 de minute.

Prima repriză a fost, per ansamblu, un pic sub aşteptări. Bayern a dominat posesia (53% la 47%), însă cele mai mari ocazii de gol le-au aparţinut gazdelor. Sergio Ramos a fost cel mai aproape de deschiderea scorului, dar şutul său a fost respins de pe linia porţii de Boateng. La Bayern, Lewandowski a fost „invizibil“, având mai puţine atingeri la balon decât portarul Manuel Neuer!

Două eliminări trecute cu vederea

La reluare, brigada maghiară, în frunte cu Viktor Kassai, a început, treptat, să facă greşeli tot mai mari. Mai întâi, chilianul Vidal a fost iertat de al doilea „galben“ în minutul 48. 

Cu glonţul trecut pe la ureche, Bayern a pus piciorul pe acceleraţie şi a obţinut un penalty, după ce Casemiro l-a faultat în careu pe Robben. Kassai a acordat corect lovitură de pedeapsă, însă nu i-a acordat şi al doilea galben brazilianului. A fost, totuşi, o mică eroare a centralului pe lângă ce avea să urmeze, mai ales că faultul lui Casemiro n-a fost unul violent. Lewandowski a deschis scorul de la 11 metri (53).

A fost un gol meritat, mai ales că înainte de 1-0, şutul lui Robben fusese scos de pe linia porţii de Marcelo.

Real Madrid a rămas fără două piese din tridentul ofensiv BBC - Bale, Benzema, Ronaldo - după ce francezul a fost schimbat în minutul 64 cu Asensio, având o prestaţie ştearsă. 

Pe teren a rămas însă omul cel mai important pentru „galactici“: Cristiano Ronaldo. Cu două goluri la Munchen, portughezul a mai înfipt o dată cuţitul în inima nemţilor, egalând în minutul 76.

Nici nu se terminase, totuşi, bucuria golului pe „Santiago Bernabeu“ că Bayern a şi trecut, din nou, în avantaj. Muller a deviat un balon spre Lewandowski cu pieptul, însă Sergio Ramos a trimis nefericit în propria poartă (77). Eternul salvator al Realului a devenit „gropar“ după mult timp.

La 1-2, arbitrul Viktor Kassai a revenit în centrul atenţiei cu gafele sale succesive. Mai întâi, ungurul de 41 de ani l-a iertat, iarăşi, de eliminare pe Casemiro pentru un al doilea galben! Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, aproape imediat, l-a trimis la cabine pe Vidal pentru un fault la Asensio care a fost orice, numai fault nu (84).

Văzând că echipa sa a rămas în inferioritate numerică, Ancelotti a mutat imediat: l-a scos pe Lewandowski şi l-a introdus pe mijlocaşul Kimmich. 

Bayern a rezistat până la epuizarea timpului regulamentar, iar rezultatul de 2-1 pentru nemţi a trimis partida în prelungiri. A fost primul eşec, acasă, pentru Real Madrid de la 18 ianuarie, de la acel 1-2 în Cupa Spaniei cu Celta Vigo. Mai mult, madrilenii nu mai pierduseră, acasă, în Liga Campionilor de la 10 martie 2015, atunci când o altă formaţie din Germania, Schalke 04, s-a impus cu 4-3 pe „Santiago Bernabeu“.

Golul crucial, marcat dintr-un ofsaid uriaş

Un meci splendid a fost ruinat în prima repriză a prelungirilor, atunci când tuşierul n-a văzut cum Cristiano Ronaldo a marcat dintr-o poziţie uriaşă de ofsaid, după pasa lui Sergio Ramos (104).

De aici încolo, nemţii au cedat şi au mai luat două goluri semnate de acelaşi Ronaldo (109) şi de Asensio (112). Merită remarcat cursa splendidă a lui Marcelo la reuşita de 3-2, atunci când fundaşul brazilian a scos din joc jumătate din echipa nemţilor şi i-a pasat lui Ronaldo.

Real Madrid a ajuns în semifinale, însă calificarea e una fără glorie, având în vedere prestaţia dezastruoasă a brigăzii de arbitraj.

VEZI GOLURILE MECIULUI

Liga Campionilor, sferturi

Real Madrid - Bayern Munchen 4-2 (2-1 în tur)

Ronaldo 76, 104, 109, Asensio 112 / Lewandowski 53-penalty, Sergio Ramos 77-autogol

Leicester - Atletico Madrid 1-1 (0-1 în tur)

Vardy 61 / Saul 26

Astăzi, 21.45

Barcelona - Juventus (0-3 în tur)

Dolce Sport 1

Monaco - Dortmund (3-2 în tur)

Dolce Sport 2

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare