Ivan Patzaichin intră în lumea modei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O linie vestimentară purtând numele multiplului campion olimpic şi mondial la canoe va fi scoasă pe piaţa internă în februarie viitor

Fiu al Deltei, Ivan Patzaichin a demarat recent un proiect prin care încearcă să readucă în atenţie frumuseţea acelor locuri, precum şi obiceiurile oamenilor de acolo. Multiplu campion olimpic şi mondial a realizat o ambarcaţiune inedită căreia i-a spus canotcă. O combinaţie între canoea care i-a adus recunoaşterea mondială şi lotcă, barca pe care o folosesc pescarii din zona în care Dunărea se întâlneşte cu Marea Neagră.
Generos, proiectul a primit sprijin, financiar şi moral, însă cum şi-a făcut drum în viaţă prin forţele proprii Patzaichin s-a gândit că o soluţie pentru a-şi materializa planurile o reprezintă autofinanţarea. Cu ajutorul lui Teodor Frolu, partenerul său în proiectul RowMania, dar şi a unui tânăr designer din Miercurea Ciuc, Olah Gyarfas, cunoscut creator pentru Rozalb de Mura, a lansat deunăzi o linie vestimentară care îi poartă numele. "Ceva între O’Neill şi Timberland, adică haine în care să poţi vâsli în barcă, dar pe care să le porţi şi pe stradă", după cum mărturiseşte campionul. Realizate la o fabrică din Miercurea Ciuc, din materiale ecologice, ele vor fi scoase pe piaţă în februarie viitor, iniţiatorii ei propunându-şi vânzări în valoare de 400.000 de euro pentru primul an, numai în România. Apoi se vizează intrarea pe piaţa externă, situaţie în care încasările se vor mări. Tot în februarie 2012, linia vestimentară Patzaichin va fi prezentată la Berlin Fashion Week.

Fondurile rezultate din vânzarea produselor vor fi alocate, în mare parte, deschiderii primului centru de ecoturism din Delta Dunării. Canotca poate fi văzută de bucureştenii până la sfârşitul acestei luni la Clădirea The Ark, de pe strada Uranus nr. 150.

Piesele din colecţia Ivan Patzaichin
eşarfa deltaică 250 lei
pagaie întreagă (accesorii piept)     120 lei
jachetă    550 lei
pantaloni 250 / 450 lei

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie