Iubita lui Ronaldo, show la Budapesta: Cum s-a prezentat la meciul Portugalia - Franţa VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă starul lusitan, în vârstă de 36 de ani, e vedeta incontestabilă a turneului final, fiind şi golgheterul competiţiei, în acest moment, prietena sa „fură“ privirile, la rândul ei, la fiecare apariţie publică.

Cristiano Ronaldo a încheiat faza grupelor de la Euro 2020, cu cinci reuşite. A ajuns la acest total, cu încă o „dublă“, cea din meciul de miercuri, cu Franţa (2-2). CR7 a început competiţia cu o „dublă“ în poarta Ungariei, în victoria cu 3-0, apoi a înscris şi contra Germaniei, iar miercuri a fost, iarăşi, pe lista marcatorilor.

Golurile sale din meciul cu Franţa l-au adus în fruntea clasamentului all-time al marcatorilor la nivelul echipelor naţionale. În acest moment, Cristiano Ronaldo împarte locul 1 cu iranianul Ali Daei (retras de la naţională, în 2006). Amândoi au câte 109 reuşite, doar că iranianul le-a adunat în 149 de selecţii, pe când Ronaldo are, în acest moment, 178 de prezenţe în tricoul Portugaliei. 

Iar ultima prestaţie a lusitanului a fost savurată din tribune de familia şi de apropiaţii săi. În tribunele „Puskás Aréna“ din Budapesta, printre cei 54.886 de spectatori s-a aflat şi Georgina, prietena lui Ronaldo. Care a fost însoţită la meci de Cristiano junior, băiatul cel mare al lui Ronaldo. Iar Georgina a savurat atmosfera de pe „Puskás Aréna“, după cum se poate vedea mai jos:

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare