Italienii au vrut doi români: Alibec, luat, Grozav, insultat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bologna a făcut oferte pentru doi fotbalişti din Liga I. Doar unul a ajuns în Serie A, fiindcă oficialii Petrolului au ironizat propunerea venită din Serie A.

Viitorul a făcut tot ce a trebuit pentru a rezista în Liga I, a câştigat meciuri care au ridicat semne de întrebare cu Steaua şi cu Dinamo, însă a devenit o rampă de lansare pentru puştii legitimaţi la club.

Rămasă în Liga I, Viitorul a putut să-şi mai vândă din jucători, iar sumele obţinute îi vor permite să evolueze în primul eşalon şi în noul sezon. După ce mijlocaşul Aurelian Chiţu (22 de ani) a ajuns în Franţa, la Valenciennes, pentru 600.000 de euro, acum, gruparea finanţată de Hagi a mai dat o lovitură, chiar dacă, de această dată, doar una de imagine.

Denis Alibec (22 de ani) a semnat cu Bologna, formaţie care s-a clasat pe locul 13 în sezonul trecut din Serie A. După Claudiu Keşeru, care a optat să semneze cu Bastia, Alibec e al doilea atacant care a fost pe lista Stelei, însă a ajuns la un club din străinătate. Şi Keşeru, dar şi Alibec au semnat cu grupări care nu vor evolua în viitorul sezon al cupelor europene, în timp ce, la Steaua, ar fi avut şansa să joace în grupele Ligii Campionilor.

„Îmi pare rău că plec de lângă familie, de lângă prieteni, dar e mai important pentru cariera mea şi e bine că merg la Bologna. O să merg acolo şi o să văd mai multe, momentan nu ştiu nimic. Sezonul de la Viitorul Constanţa a fost o relansare pentru mine, le mulţumesc lui Hagi şi colegilor şi sper să-i fac mândri“, a spus Alibec la Dolce Sport.

El a ţinut să clarifice că n-a ajuns la Steaua, fiindcă era doar împrumutat la Viitorul de la Inter Milano. „Cei de la Inter au decis viitorul meu. N-am refuzat Steaua, oricine vrea să joace în Liga Campionilor, dar aşa s-a decis“, a declarat atacantul care, în sezonul trecut, a bifat 23 de apariţii şi cinci goluri în Liga I.

„Lupii“ îi ironizează pe italieni

Pe lângă Alibec, cei de la Bologna l-au dorit şi pe Gicu Grozav, de la Petrolul. Propunerea sosită pe adresa clubului prahovean a fost însă luată la mişto de acţionarul principal, Dan Capră.

„Oferta făcută de Bologna pentru club era jignitoare şi asta a fost şi părerea lui Grozav. Altfel, jucătorul era mulţumit de condiţiile oferite de italieni. Ce am cerut noi e suma de 500.000 de euro pentru un împrumut pe un an şi o duzină de pizza. E foame mare la noi!“, a spus, ironic, Capră. „Altă ofertă concretă pentru Grozav nu mai avem în acest moment. Sunt 50-50 la sută şanse să plece sau să rămână, aşa cum sunt şi în cazul lui Bokila“, a adăugat conducătorul „lupilor“.

3

milioane de euro ar fi plătit Bologna pentru transferul definitiv al lui Grozav, dacă jucătorul ar fi convins în noul sezon de Serie A.

Suma de împrumut pentru Grozav era de 500.000 de euro. Eu cred că era o ofertă bună. Bologna îl monitorizează de mult pe Gicu. El ar fi avut un salariu bun în Italia. Lucian Marinescu impresar FIFA  
Mai multe pentru tine:
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Excremente umane vechi de 1.300 de ani, analizate de oamenii de știință
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Maia Sandu: Republica Moldova este pregătită să treacă la următoarea etapă de negocieri cu UE, dar procesul este blocat de refuzul Ungariei în raport cu Ucraina
Acuzații de malpraxis la Spitalul din Sinaia, după ce o pacientă ar fi intrat în comă după o operație ușoară. Cine este medicul care a operat-o